6:2 Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă
Să cinsteşti. [,,Cinsteşte”, KJV]. Vezi la Ex. 20,12. Onoarea de care se vorbeşte aici nu e un respect sentimental, ci ascultare faptică. Un comentariu divin asupra acestui principiu este dat în Mat. 15,4-8. Onoarea poate fi considerată ca atitudinea din care izvorăşte ascultarea şi trebuie să se observe că această onoare e datorată atât tatălui, cât şi mamei. Unul nu trebuie să fie aşezat mai pe sus de altul în ce priveşte stima. Onoarea aceasta este arătată pe diferite căi. Ea cuprinde micile atenţii pe care tinerii ar trebui să le manifeste faţă de cei mai vârstnici, încredere în cuvântul şi judecata părinţilor şi loialitatea şi cinste faţă de numele familiei.
Cea dintâi poruncă. Nu numai că e natural ca să se dea ascultare părinţilor, dar e şi voia expresă a lui Dumnezeu. Ea e cea dintâi poruncă din Decalog la care e ataşată în mod specific o făgăduinţă; într-adevăr, e cu totul unică în privinţa acesta. Făgăduinţa dată în porunca a doua (Ex.20,3) este de natură generală şi se aplică la ţinerea tuturor poruncilor, dar o binecuvântare specială şi e făgăduită celor care ascultă de părinţi.