4:4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.
Un singur trup. Vezi la cap. 1,23; 2,15.16. E o repetare de şapte ori a cuvântului ,,un” în cap. 4,4-6. Unirea este tema apostolului în versetele acestea. Sunt mulţi membri [multe mădulare], dar un singur trup (vezi la 1 Cor. 12,12-14). Creştinul nu este un peregrin solitar; el aparţine unui organism viu, familia lui Dumnezeu. Unitatea aceasta înlocuieşte statul, clubul şi chiar şi familia omenească ca obiect suprem al ataşamentului său.
Un singur Duh. Acesta este acelaşi Spirit la care se face referire în vers. 3, acelaşi Spirit care era puterea regeneratoare recomandată lui Nicodim (Ioan 3,5). Toate darurile, roadele şi virtuţile vieţii creştine provin din sălăşluirea lăuntrică a Duhului în viaţa personală a credincioşilor şi în felul acesta în biserică. Spiritul împrăştie dezbinările dinăuntrul propriei vieţi a omului, disarmoniile lăuntrice care fac din atât de multe vieţi adevărate câmpuri de luptă. Dezunirea este un semn sigur că Duhul Sfânt lipseşte.
O singură nădejde. Nădejdea a răsărit o dată cu apelul lui Dumnezeu la inimile oamenilor – nădejdea mântuirii şi arătarea Domnului (Tit 2,13). Ceea ce dă un temei substanţial pentru pace şi bucurie, curaj şi voi bună este nădejdea realizării finale a împărăţiei. Spiritul face valabilă această nădejde (cf. Ef. 1,3). O astfel de nădejde duce în mod necesar la viaţa transformată, deoarece ,,oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşete după cum şi El este curat” (1 Ioan 3,3).
A chemării voastre. Adică, inseparabil implicaţi în ea. Ei au nădejde prin însuşi faptul chemării lor.