4:2 cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste,
Smerenia. Gr. topeinophrosune, ,,umilinţă a gândurilor” (vezi la fapte 29,19). Ideea de ,,smerenie” era ţinută în mare stimă la popoarele necreştine în scrierile nebiblice. Topeinophrosume şi cuvintele înrudite cu el înseamnă degradare a spiritului, dar creştinismul l-a înălţat ca să însemne umilinţă neegoistă. Domnul Se descrie pe Sine în legătură cu jugul pe care urmaşii Săi trebuie să-l poarte că e ,,smerit cu inima” (Mat.11,29). Porunca de a umbla cu toată smerenia e un cuvânt greu pentru inima nepocăită, deoarece e contra oricărui impuls natural al duhului omenesc.
Blândeţea. Gr. praotes (vezi Gal. 5,23; cf. Cele de la Mat. 5,5, unde e folosit adjectivul înrudit praiis). Omul blând acceptă pagubele făcute lui de alţii, se supune încercărilor vieţii. Însuşirea acesta este esenţială pentru unitatea bisericii, fără de ea curând apare dezbinarea. Blândeţea, fiind tăgăduirea afirmării propriei sale persoane chiar şi sub provocare, nu poate exista fără smerenie.
Îndelungă răbdare. Gr. makrothumia (vezi Rom. 2,4; Gal. 5,22). Răbdarea în toate împrejurările şi pentru toate motivele este esenţa îndelungii răbdări. Ea e o calitate divină pe care Dumnezeu a dat-o pe faţă în decursul mileniilor de rebeliune păcătoasă a îngerilor şi a oamenilor şi omul o are ca o roadă a Duhului. Cuvântul este folosit adesea pentru a descrie răbdarea divină (Rom. 2,4; 1 Tim. 1,16; 2 Petru 3,15).
Îngăduiţi-vă. [,,Îngăduindu-vă”, KJV]. Gr. apecho, ,,a îngădui pe”.
În dragoste. Calitatea îngăduirii e manifestată numai de o inimă care iubeşte.