4:1 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o,
Vă sfătuiesc dar eu. Cu versetul acesta se începe ceea ce s-ar putea numi secţiunea practică a epistolei, deşi apostolul Pavel nu-şi imagina doctrina şi practica drept ramuri separate ale credinţei. Teoria şi aplicaţia sunt întreţesute în textura prezentării marii teme a unirii credincioşilor. Dar în secţiunea aceasta se dau îndemnuri speciale cu privire la datoriile şi privilegiile creştine. Având în vedere harul care a fost primit şi răspunderile pe care credincioşii le au unii faţă de alţii, accentul este aici pus mai mult pe efectele decât pe cauzele vieţuirii spirituale.
Cel întemniţat. Vezi cap. 3,1.
Să vă purtaţi într-un chip vrednic. [,,Să umblaţi vrednic”, KJV]. Vezi la Ef. 2,2; cf. Ef. 2,10; 5,8; Col. 1,10). E cu neputinţă de a fi cu totul vrednici de chemarea noastră, dar omul poate fi continuu sub conducerea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a chemat pentru că suntem vrednici, deoarece vrednicia vine după chemare. Nimeni nu ar fi vreodată chemat de Dumnezeu dacă aceasta ar depinde de vrednicia lui. Când fiul risipitor a strigat că nu e vrednic să fie numit fiul tatălui său. El exprima convingerea tuturor păcătoşilor care se pocăiesc (Luca 15,19). Efesenii care fuseseră cândva străini şi locuitori vremelnici, dar care acum fuseseră uniţi într-un singur trup cu fostul popor ales al lui Dumnezeu şi primiseră făgăduinţele, sunt chemaţi să dea pe faţă anumite dovezi vizibile de schimbarea prin har. Umblarea pe calea creştină însemnează mai mult decât preocuparea de acte separate de purtare exterioară; ea are legătură cu starea şi atitudinea lăuntrică care procură forţa din spatele faptelor.