Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Efeseni

Efeseni 4:14


4:14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;

Copii. Gr. nepioi, ,,prunci”. Cuvântul este uneori dat ,,prunci” (Mat. 11,25; Rom. 2,20, etc.). Metaforic, înseamnă puerilitate mai de grabă decât a fi ca copiii (cf. 1 Cor. 3,1; 13,11; Gal. 4,1.3; Evrei 5,13). Suntem îndemnaţi să devenim ,,ca nişte copilaşi”, paidia (Mat. 18,2-4) în umilinţă şi în duh de încredere, dar nu în impulsivitate şi imaturitate. Scopul acordării darurilor estecreşterea copiilor lui Dumnezeu la statura de bărbat spiritual deplin. Nu e privelişte mai jalnică decât aceea a stagnării mentale şi fizice la o persoană de vârstă matură.

Duşi încoace şi încolo. [,,Aruncaţi încoace şi încolo”, KJV]. Literal, ,,fiind bătuţi de valuri”. Lipsa de statornicie atât de adesea asociată cu tinereţea, nu trebuie să fie semnul credinciosului; răbdarea, statornicia, stabilitatea sunt caracteristicile sale (cf. Iac. 1,6; Evrei 13,9). Aceia care caută continuu ceva nou şi sunt atraşi de vreo idee senzaţională alcătuiesc o temelie slabă pentru viaţa bisericii. La fel, speculaţia teologică şi filozofică dincolo de limite legitime contribuie la instabilitatea de credinţă şi caracter.

Vânt de învăţătură. Pavel nu ia aici în derâdere doctrina sau teologia, ca exprimând o grupare sistematică de cunoştinţe cu privire la Dumnezeu, dar mai degrabă avertizând contra indeciziei, incertitudinii şi neclarităţii care însoţeşte atât de multă teologie. El fără îndoială se referă şi la speculaţia inutilă care adesea marchează discuţia religioasă. Amândouă acestea extreme sunt elemente tulburătoare în viaţa bisericii.

Viclenia. [,,Dexteritate”, KJV; ,,înşelăciunea”, G. Gal.]. Literal, ,,a juca zaruri”. ,,Vânturile de doctrină” sunt calculate să înşele, ca atunci când un jucător la cărţi nebănuitor cade victima unui trişor viclean. Nu e numai o chestiune de şansă, deoarece zarurile fuseseră folosite cândva, dar învăţătura lui Hristos nu se bazează pe ceva care se poate dovedi fals, în cele din urmă. În cuvântarea sa finală adresată prezbiterilor efeseni la Milet, Pavel îi avertizează că ,,lupi răpitori” urmau să se vâre între ei (Fapte 20,29) şi pare că timpul acela sosise. Integritatea în învăţarea

adevărului e tot atât de esenţială ca şi onestitatea în practicarea lui. Şireteniilor. Gr. panourgia, ,,iscusinţă”, escrocherie”, ,,şiretenie” (vezi Luca 20,23; 1 Cor. 3,19).

Mijloace de amăgire. [,,Prin care pândesc să înşele”, KJV; ,,spre uneltirea rătăcirii”, G. Gal.]. Literal ,,către [sau cu gândul] viclenia înşelăciunii”. Scopul lor final este înşelăciunea.