3:19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Dragostea lui Hristos. Aici, se pare, nu iubirea noastră pentru Hristos, ci iubirea Lui pentru noi.
Care întrece orice cunoştinţă. [,,Care depăşeşte cunoştinţa”, KJV; ,,cea mai presus de cunoştinţă”, G. Gal.]. Iubirea lui Hristos e dincolo de cunoştinţa omenească, deoarece este nemărginită şi liberă, niciodată istovită şi pururea prezentând domenii noi de înţelegere. Ea este izvorul iubirii noastre mereu în creştere (1 4,19). Oamenii de abia au atins cu vârful degetelor lor puterea de vieţuire care se găseşte în experimentarea pe deplin a iubirii lui Hristos.
Plinătatea lui Dumnezeu. Vezi la cap. 1,23. Aceasta este încheierea glorioasă a lucrării lui Hristos locuind în viaţă. Biserica, asemenea unui vas, urmează să fie umplută până la refuz cu har ceresc, aşa încât membrii în parte care alcătuiesc trupul lui Hristos să dea pe faţă sau să reflecte frânturi din ,,plinătatea lui Dumnezeu”. Pavel prezintă aici o părere înaltă despre natura omului şi despre posibilităţile lui de creştere în har. Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Lui i-au fost date capacităţi de dezvoltare şi înaltul privilegiu de a deveni părtaş de ,,natură divină” [fire dumnezeiască] (2 Petru 1,4). Binecuvântările lui Dumnezeu nu sunt date cu economie. Ele conduc la o înţelegere tot mai cuprinzătoare a gândului lui Dumnezeu, până la umplerea deplină a locurilor lipsite şi goale din viaţa oamenilor. Întrucât Hristos este Cel în care se găseşte faptic plinătatea lui Dumnezeu (Col. 2,9), ,,plinătatea” divină o dobândeşte omul prin sălăşluirea lui Hristos în inimă (vezi Ef. 3,17).