3:17 aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste,
Să locuiască. Gr. katoikoe, ,,a locui”, ,,a rămâne”, ,,a fi acasă”, ,,a se aşeza”, ,,a sălăşlui”. Ideea permanenţei este acum adăugată la aceea a împuternicirii (vers. 16). Hristos nu este un vizitator ocazional, ci locuieşte în inimă, o putere constant la îndemână pentru iluminarea şi purificare (cf. Ioan 14,23; Apoc. 3,20).
Prin credinţă. Credinţa este cea care deschide inima faţă de Hristos. Credinţa este o încredere puternică în Dumnezeu şi făgăduinţele Lui şi este un principiu continuu susţinător al vieţii (vezi la Rom. 4,3).
Având rădăcina şi temelia. [,,Înrădăcinat şi întemeiat”, KJV]. Aceste două imagini distincte sunt folosite adesea de Pavel şi de alţi scriitori biblici (Ps. 1,3; Ier. 17,8; Col. 1,23; 2,7). Pavel adesea combină metaforele pentru a-şi sublinia mai bine subiectul (1 Cor. 3,9).
În dragoste. În textul grec cuvintele acestea sunt în poziţia accentuată, la început. În felul acesta ele pot fi înţelese ca fiind prima parte a vers. 17, care sună literal ,,ca Hristos să poată locui prin credinţă în inimile voastre în iubire”. Sau ele pot fi înţelese ca fiind în legătură cu ,,înrădăcinat şi întemeiat”, adică ,,înrădăcinat şi întemeiat în iubire”. Iubirea care e ,,înrădăcinată” merge adânc în solul sufletului, angajând toate facultăţile minţii, în timp ce iubirea este ,,întemeiată” este fundamentul ferm pe care se află toate legăturile noastre. Nu e nici un argument împotriva iubirii de astfel fel, deoarece nu e nimic mai mare (1 Cor. 13). Iubirea răsare direct din experienţa locuirii lăuntrice a lui Hristos, şi devine înrădăcinarea şi întemeierea unirii dintre Dumnezeu şi om, şi dintre om şi semenul său.