2:15 şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;
În trupul Lui. Adică în sacrificiul trupului Lui de pe cruce.
Înlăturat. [,,A desfiinţat,” KJV]. Gr. katargeo, ,,a înlătura,” ,,a face nul şi neavenit.” Verbul este folosit cu privire la smochinul neroditor care ,,cuprindea pământul degeaba” (katargeo) (Luc 13:7), cum şi cu privire al necredinţă care ,,nimiceşte” [,,face fără efect”] credincioşia [,,credinţa”] lui Dumnezeu (vezi la Rom 3:3).
Vrăjmăşia. Cuvântul acesta poate fi considerat ca fiind în opoziţie fie cu zidul de la mijloc” fie cu ,,legea poruncilor.” Textul grec pare să favorizeze prima variantă, deşi cea de-a doua nu e imposibilă, şi ar putea fi favorizată de context. Cele două idei nu sunt lipsite de legătură. Hristos a înlăturat vrăjmăşia prin actul desfiinţării ,,Legii poruncilor, în orânduirile ei.”
Legea poruncilor. Aceasta este în general considerată ca referindu-se la legea ceremonială. Este adevărat că legea ceremonială s-a sfârşit la cruce, dar ar trebui să se reţină că sistemul ceremonial aşa cum îl dăduse Dumnezeu nu crease vrăjmăşia pe care o descria aici Pavel. Temeiul vrăjmăşiei era interpretarea pe care iudeii o dădeau, adăugirile pe care le făcuseră ei la ea, şi atitudinile exclusiviste şi ostile pe care ei le adoptaseră în consecinţă. Rânduielile adăugate, împreună cu interpretările implicite, serveau fie ca să modifice forţa şi funcţiunea poruncilor originare sau să le anuleze în mare măsură. Orice persoană dintre neamuri care dorea să se ataşeze la ,,cetăţenia lui Israel” (vers. 12) era confruntată cu un sistem complicat de principii legale. E uşor de a vedea cum sistemul i-ar prezenta o slabă atracţie, sau cum Dumnezeul care credea el, era autorul sistemului, nu l-ar atrage. În felul acesta sistemul iudaic stătea ca o barieră de netrecut, un zid de despărţire, împiedicând neamurile de a accepta religia Dumnezeului adevărat. Iudeilor le era scârbă de vecinii lor dintre neamuri şi-i detestau, şi neamurile, la rândul lor, urau şi dispreţuiau pe vecinii lor iudei.
Dumnezeu încredinţase iudeilor ,,cuvintele” divine (Rom 3:2). Ei se găseau în lume ca reprezentanţi oficiali ai religiei adevărate. Până la întemeierea bisericii creştine nu a mai fost un alt popor la care Dumnezeu putea să îndrume pe cei care căutau mântuirea. Referindu-se la cărturarii şi fariseii care ,,şed pe scaunul lui Moise,” Isus Însuşi sfătuia pe oameni: ,,toate câte vă spun ei să le păziţi , păziţi-le şi faceţi-le” (Mat 23:3). Când iudeii au lepădat pe Hristos, poziţia lor ca reprezentanţi oficiali ai adevăratei religii a fost luată de la ei şi dată bisericii creştine (vezi la Mat 21:43). După crucificare n-a mai fost necesar ca copilul lui Dumnezeu să se mai supună ritualului iudaic (vezi la Gal 2:16). La început distincţia dintre creştinism şi iudaism nu era prea clar înţeleasă. Mulţi convertiţi iudei credeau că creştinismul era un simplu iudaism la care se adăugase credinţa în Isus ca Mesia. Ei susţineau că neamurile trebuie să fie circumcise şi să se conformeze sistemului legalist iudaic pe lângă acceptarea din partea lor a lui Isus Hristos. Conciliului de la Ierusalim s-a întrunit pentru a rezolva această problemă(Fapte 15). Conciliul a hotărât contra pretenţiilor acestor oameni. Drept urmare, a luat fiinţă un puternic partid, care continua să insiste că neamurile ar trebui să accepte iudaismul împreună cu creştinismul. O grupă de zeloţi din partida aceasta a tulburat bisericile din Galatia, o situaţie care a dat naştere Epistolei lui Pavel către Galateni, în care el a expus lămurit că sistemul iudaismului era învechit de-acum.
Aceeaşi tranziţie de la iudaism la creştinism este tema lui Pavel în acest verset. Iudaismul, cu complicatul lui sistem de porunci şi decrete, a fost desfiinţat. Odată cu acceptarea lui Hristos şi îndepărtarea acestei bariere, neamurile care erau ,,îndepărtate” au fost ,,apropiate.”
Dar sfârşitul iudaismului nu însemna abrogarea tuturor legilor pe care Dumnezeu le dăduse iudeilor. Legea ceremonială care arăta către Hristos în mod natural a ajuns la momentul când Hristos a împlinit simbolurile ei. Legea civilă iudaică deja trecuse odată cu pierderea suveranităţii naţiunii. Dar preceptele morale, care sunt o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, sunt veşnice ca şi Dumnezeu Însuşi şi nu pot fi abrogate. În toată învăţătura lui cu privire la sfârşitul sistemului legal iudaic, Pavel a făcut foarte clar faptul că legea morală n-a fost abrogată (vezi la +Rom 3:31). Când vorbeşte despre desfiinţarea circumciziei Pavel a fost atent ca să adauge: ,,dar păzirea poruncilor lui Dumnezeu [este totul]” (vezi la 1Cor 7:19). Vezi mai departe la Gal 2:16.
[,,Cuprinsă,” KJV]. Cuvântul acesta [în KJV] este adăugat. Propoziţia poate fi tradusă ,,legea poruncilor constând din decrete [sau ,,exprimată în decrete”].”
Orânduirile. Gr. dogmata, ,,decrete,” ,,porunci,” ,,edicte.” În Luc 2:1 cuvântul este folosit cu privire la decretul dat de Cezar August ca ,,să se înscrie toată lumea,” şi în Fapte 17:7 despre decretele lui Cezar în general. În fapte 16:4 dogmata descrie decretele Conciliului de la Ierusalim. În versetul de faţă dogmata descrie decretele legii iudaice.
Să facă. Gr. ktizo, ,,a crea,” aşa cum cuvântul este tradus în vers. 10.
Cei doi. [,,Din doi,” KJV]. Literal , ,,din cei doi,” adică iudeul şi cel dintre neamuri.
Un singur om nou. Aceasta înseamnă mai mult decât armonie stabilită între ei. Cuvântul grec pentru ,,nou” înseamnă nou în calitate şi nu în timp. Aici este o persoană nouă, de o calitate diferită de oricare din cele două elemente componente ale ei (cf. cap. 4:24).
Făcând pace. Cuvintele acestea explică expresia, ,,El este pacea noastră,” din vers. 14.