1:9 căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
Taina. Gr. musterion (vezi la Rom 11:25). Timpul era copt pentru ieşirea la iveală a tainei voiei lui Dumnezeu. Lumea fusese foarte multă vreme în pregătire pentru ceasul acesta, şi apostolul Pavel fusese foarte mult onorat de a fi unul dintre purtătorii unei taine care fusese ,,ţinută ascunsă din veacuri” şi din neamuri [,,din generaţii”] (Cols 1:26; cf. Efes 3:3). Supraabundenţa harului lui Dumnezeu a fost o taină când a fost proclamată în viaţa şi moartea lui Hristos, şi extinderea şi aplicaţia ei la neamuri numai acum devenea cunoscută. Tocmai aceasta din urmă este în mare măsură sarcina prezentei scrieri a lui Pavel.
Unii au susţinut că Pavel aici a luat trei cuvinte – ,,taină” [,,mister”], ,,cunoştinţă” şi ,,înţelepciune” – de la religii păgâne ale misterelor. Totuşi, aceste cuvinte şi concepţii nu sunt mărginite la aceste religii. Echivalentele lor ebraice se găsesc în suluri de la Marea Moartă, reflectând concepţii iudaice, plasându-le, cu ajutorul minţii lui inspirate, într-un cadru mai bogat cu referire la Dumnezeul pe care-L înalţă creştinismul.
Planul. [,,Buna plăcere,” KJV]. Vezi la vers. 5. Era scopul îndurător al lui Dumnezeu de a face această descoperire. El nu a fost surprins de apariţia păcatului, şi nici nu a pornit cu silă la glorioasa, dar chinuitoarea lucrare de răscumpărare. El n-a avut nevoie de îndemn, şi nici nu a fost influenţat de împrejurări din afara Sa. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om Lui I-a plăcut să facă. Nu e un tablou corespunzător sau reverenţios al caracterului lui Dumnezeu acela de a-L prezenta cedând fără tragere de inimă la insistenţele omului sau ale lui Hristos înainte de a fi dispus să ierte păcatul sau să vină în ajutorul făpturilor Sale lovite de nenorociri.
Sine însuşi. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea ,,el” probabil înţelegând ,,Hristos.”