Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Efeseni

Efeseni 1:14


1:14 şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Copilul lui Dumnezeu are privilegiul chiar acum de a gusta bucuriile cereşti, şi pe bună dreptate poate pune la îndoială experienţa sa dacă nu face aşa. El poate fi adânc asigurat de învierea trupului, de revenirea Domnului, de darul nemuririi, şi de toate realităţile veşnice. Făgăduinţa e certă, întrucât e garantată de Dumnezeu Însuşi prin Duhul Sfânt.

Răscumpărarea. Vezi la vers. 7. Răscumpărarea este considerată aici ca fiind în viitor, deşi credinciosul fusese deja mântuit în virtutea acceptării lui Hristos. Noi încă aşteptăm deplina eliberare din păcat şi de sub consecinţele lui; aceasta este slava care urmează să fie descoperită.

Celor câştigaţi. [,,Posesiune cumpărată,” KJV]. Gr. peripoiesis, ,,o achiziţie,” ,,o primire,” ,,luare în stăpânire.” Cuvântul peripoiesis e tradus ,,deosebit” în 1Pet 2:9, în expresia ,,seminţie aleasă,” literal ,,un popor pentru cumpărare,” ,,un popor posedat [de Dumnezeu].” Unii comentatori aplică expresia lui Pavel la sfinţi ca posesiune cumpărată a lui Dumnezeu, alţii la moştenirea pe care o dobândesc sfinţii (vezi la Efes 1:18). Al doile punct de vedere pare să fie cerut de context. Sfinţii privesc înainte către posesiunea viitoare pentru care Duhul Sfânt este arvuna.

Lauda slavei Lui. Vezi la vers. 6. Cu nota aceasta înaltă se termină remarcabila introducere al această epistolă. Când gândul lui Pavel parcurge distanţa de la ,,dinainte de întemeierea lumii” la ,,răscumpărarea celor câştigaţi” [,,răscumpărarea posesiunii cumpărate”], el vede pe Hristos ca fiind centrul a tot. Totul este ,,în El.” Pavel prezintă ideea aceasta nu ca o abstracţie teologică, ci ca o chestiune de cea mai practică preocupare. El nu ţese o filozofie sau nu scrie un tractat despre problema predestinaţiei sau a liberei voinţe. El vede pe Hristos armonizând fiecare problemă intelectuală şi morală cu care oamenii au să confrunte.