1:12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
Laudă slavei Sale. Comparaţi cele de la vers. 6.
Mai dinainte am nădăjduit în Hristos. [,,Care de întâia dată ne-am pus încrederea în Hristos,” KJV]. Literal, ,,care am nădăjduit mai dinainte [şi încă nădăjduim] în Hristos.” Cuvintele acestea au o aplicaţie specială la creştinii iudei, care prin părinţii lor, trebuiau mai întâi să fie părtaşi ai moştenirii, deoarece încă de pe vremea lui Avraam iudeii aşteptaseră pe Mesia. Ei erau foarte mult privilegiaţi că puteau să trăiască şi să lucreze spre ,,lauda slavei Sale” la fel cum creştinii care deţin adevărul evanghelic astăzi, sunt ispravnici au harului Său în legătură cu lumea păgână.
Nădejdea creştină este mai mult decât o simplă dorinţă cu privire la viitor, deoarece este întemeiată pe făgăduinţele lui Dumnezeu în Hristos. Scripturile vorbesc despre ,,o deplină nădejde” (Evr 6:11), ,,o nădejde vie” (1Pet 1:3), nădejde care ,,nu înşeală” (Rom 5:5), ,,Dumnezeul nădejdii” (Rom 15:13). El este un instinct adânc fixat în inima omului care aşteaptă un sfârşit fericit al întâmplărilor nefericite ale vieţii. Dumnezeu L-a sădit acolo.
Era privilegiul iudeilor creştini ca ei cei dintâi să nădăjduiască în Hristos. Pavel menţionează pe rudele sale Andronic şi Iunia ca fiind în Hristos înaintea sa (Rom 16:7), şi fără îndoială el totdeauna regretase anii irosiţi. Fericiţi sunt aceia care vin la Hristos în tinereţea lor şi-şi predau Lui întreaga viaţă în loc de a-I oferi resturile unor ani fără rost. Nădejdea e ca o funie aruncată unui om care se îneacă. Cât de neînţelept e din partea lui ca să discute intenţiile aceluia care o aruncă sau să pună la îndoială tăria ei! Cel care e gata să piară apucă ,,fericita nădejde” şi descopere că îl susţine şi-l aduce la Hristos care-i oferă viaţă veşnică.