Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Efeseni

Efeseni 1:10


1:10 ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ.

Să-l aducă la îndeplinire. [,,Dispensaţiune,” KJV; ,,Întocmirea,” G. Galaction]. Gr. oikonomia, ,,isprăvnicie,” adică, slujba unui ispravnic ,,aranjament,” ,,plan.” Pavel pare să se refere aici la planul mântuirii, care în cele din urmă va aduce la îndeplinire unirea zugrăvită aici.

Plinirea vremilor. [,,Plinătatea timpurilor,” KJV; ,,Împlinirii vremilor,” G. Galaction]. Pluralul sugerează o succesiune de perioade de timp sau sezoane (cf. cele de la 1Cor 10:11). Pare să fie înţeleasă întreaga perioadă a Evangheliei. După cum sunt timpuri corespunzătoare pentru semănatul seminţei şi pentru strângerea recoltei, sunt şi timpuri corespunzătoare pentru lucrările lui Dumnezeu în legătură cu mântuirea oamenilor. Sunt unele lucruri care ar putea fi îndeplinite la un anumit timp şi nu la altul, deoarece El are de-a face cu fiinţe libere pe care nici nu va încerca să le constrângă la conformare faţă de scopurile Sale. În decursul veacurilor au fost succesive dezvăluiri ale planurilor lui Dumnezeu, stadii de dezvoltare ducând la împlinirea finală când va fi o unire universală. Apostolul stăruie asupra acestei teme pe măsură ce înaintează în scrierea epistolei sale.

Spre a uni. Gr. anakephalaioo, ,,a aduna,” ,,a pune un cap,” ,,a aduna la un loc.” Cuvântul apare numai aici şi în Rom 13:9, unde Pavel descrie Legea ca fiind cuprinsă sau rezumată. Într-unul. [,,În El,” KJV]. Aceste cuvinte pot fi considerate ca fiind mai degrabă parte din vers. 11 decât din versetul 10 unde sunt doar o repetiţie.

În Hristos, toate. Acesta este scopul divin – refacerea unei unităţi pierdute. Ea trebuie să fie în mod necesar în Hristos, deoarece El este centrul tuturor lucrurilor. Toate au fost făcute prin El: El susţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui; El este centrul bisericii şi suprema ei nădejde. Viaţa creştină nu este o intrare solitară în împărăţia lui Dumnezeu; creştinul este membrul unei comunităţi, trupul lui Hristos, biserica. Unitatea universului lui Dumnezeu a fost sfărâmată prin păcat. Taina voiei lui Dumnezeu era planul Său de a reface această unitate când ocazia avea să fie prielnică, o restatornicire realizată prin Hristos. Taina aceea îşi va găsi culminarea la sfârşitul marii lupte, când toate lucrurile din cer şi de pe pământ vor fi unite în Hristos, şi caracterul Dumnezeirii va fi fost îndreptăţit.