Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ecclesiast

Ecclesiast 5:6


5:6 Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: M-am pripit. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?

Să te bage în păcat. Prima propoziţie a v. 6 zice literal: "Nu lăsa gura ta să aducă păcat asupra cărnii tale". Neîmplinirea unei făgăduinţe este păcatul omisiunii.

Trimisului. [ Îngerului, KJV]. LXX şi Siriaca zic "Dumnezeu." S-a sugerat că cuvântul "înger" [KJV] poate să fie folosit uneori cu referire la Dumnezeu din dorinţa de a evita folosirea numelui sfânt. Se ştie că iudaismul a inventat diverse formule ca sinonime pentru Numele lui Dumnezeu.

Să se mânie Dumnezeu. Despre "mânia" lui Dumnezeu, vezi la Judecători 2,20; 2 Regi 13,3; 17,11. De ce să atragă în mod inutil un om mânia lui Dumnezeu?

Teme-te de Dumnezeu. Teama evlavioasă ar trebui să fie forţa călăuzitoare în viaţă (vezi Eclesiast 7,18; 8,12; 12,13; Habacuc 2,20); vezi la Deuteronom 4,10; 6,2.