4:8 Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri? Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
Singur singurel. Tabloul este al unei persoane retrase, singure şi fără prieteni sau tovarăşi apropiaţi. Ea nu are nici rude, nici prieteni, nici moştenitori care să-l moştenească sau să ducă mai departe ostenelile lui.
Nici fiu, nici frate. Un tablou patetic al singurătăţii, fără nimic care să-l îmbărbăteze în străduinţele lui. Munca de agonisire a celor necesare pentru cei iubiţi e o sarcină nobilă, care produce satisfacţii. Responsabilitatea faţă de cei iubiţi este un mijloc eficient pentru dezvoltarea caracterului. Fără astfel de preocupări omul devine egocentric, iar izvoarele binefacerii din el seacă.
Sfârşit. Sau "încetare", de la rădăcina verbală "a tăia". Deşi e singuratic şi nu are o responsabilitate faţă de alţii, omul acesta continuă să muncească şi să acumuleze cu un zel vrednic de scopuri mai lăudabile.
Nu i se satură niciodată de bogăţii. Cu cât adună mai mult, cu atât râvneşte mai mult. Pentru el acumulare de bunuri devine o obsesie (vezi Proverbe 27,20). Puţini oameni sunt mulţumiţi cu viaţa lor.
Îmi lipsesc sufletul. [Îmi amărăsc sufletul, KJV]. Adică "mă lipsesc" (vezi la Psalm 16,10 pentru această folosire a cuvântului nephesh). Această persoană avară niciodată nu se întreabă pentru munceşte atât de mult. El este orbit de dorinţă şi de aceea se dedică acumulării de bogăţii, totuşi fără să găsească mulţumire. A fi harnic este o virtute creştină, însă total mulţumit sub mâna lui Dumnezeu (Romani 12,11; Efeseni 4,28; 1 Timotei 6,8; Evrei 13,5). Creştinul leneş nu este lăudat (Proverbe 12,24; Eclesiast 10,18).
Un lucru rău. [O trudă tristă, KJV]. Mai bine "o treabă rea" sau "o sarcină nenorocită".