3:19 Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
Soarta. [Se întâmplă, KJV]. În versetul acesta cuvântul apare de trei ori. În fiecare din aceste trei cazuri, cuvântul derivă dintr-un termen ebraic care înseamnă "şansă", "soartă", "noroc". El derivă din verbul "a întâmpina", "a întâlni", "a se întâmpla" (Rut 2,3; 1 Samuel 20,26). Forma substantivală a cuvântului este redată "întâmplare" în 1 Samuel 6,9 şi "soartă" în Eclesiast 9,2.3.
Moare. Moartea, acest fenomen de neînţeles, reprezintă soarta tuturor făpturilor vii, oameni sau animale. Psalmistul spune că "omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie [pier, KJV]" (Psalm 49,12). În privinţa supunerii faţă de moarte, omul nu e nicidecum inferior animalelor.
Suflare. Ebr. ruach. Când suflarea de viaţă se duce, fiinţa vie moare, fie că e om sau animal (vezi la v. 21).
Nu întrece. Toate făpturile vii sunt identice prin faptul că odată cu încetarea respiraţiei, făptura moare; urmările fizice ale morţii sunt aceleaşi. Aparenţele exterioare nu sugerează vreo superioritate a omului. Dar prin credinţa în Cuvântul inspirat, credem că Dumnezeu va răscumpăra pe om din puterea mormântului (1 Corinteni 15,51-58).