2:9 Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
Am ajuns mare. Cu satisfacţie nedisimulată, Solomon gândeşte la măreţia domniei lui - cam în acelaşi mod în care Nebucadneţar se fălea cu slava lui: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?" (Danieliel 4,30) Aici Solomon indică, mândru şi satisfăcut, faptul că el i-a întrecut pe toţi predecesorii săi, chiar şi pe tatăl său, în bogăţie şi înţelepciune.
Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. [Înţelepciunea mea a rămas, KJV]. Literal, "înţelepciunea mea a stat cu mine." Pare că lucrul acesta indică faptul că înţelepciunea l-a însoţit, în sensul că l-a ajutat să dobândească toate averile sale sau că l-a împiedicat să-şi satisfacă peste măsură orice plăcere (vezi la v. 3). Comentatorii iudei sugerează ambele idei. În toiul nebuniei, Solomon s-a socotit înţelept, aşa cum un om beat se crede treaz.