Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Ecclesiast

Ecclesiast 12:5


12:5 te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta, până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;

Te temi. O persoană vârstnică trebuie adesea să fie foarte atentă la fiecare pas. O persoană vârstnică se teme de asemenea aglomeraţie. Oasele unor astfel de persoane sunt casante şi prin urmare se rup uşor la cădere sau într-un alt accident şi se vindecă foarte greu, dacă se mai vindecă. De asemenea respiraţia scurtă şi imobilitatea corpului fac din urcare la o oarecare înălţime un efort foarte chinuitor.

Înfloreşte. Migdalul era primul pom palestinian care înflorea. Simbolul de aici a fost aplicat părului cărunt al bătrâneţii sau cheliei. Inflorescenţa albă bogată a migdalului poate că a reamintit lui Solomon de capul alb al unei persoane înaintate în vârstă.

Lăcustă. Poate un simbol al micimii sau al lipsei de importanţă (vezi Numeri 13,33; Isaia 40,22). Persoane vârstnice simt adesea că lucrurile mărunte sunt o povară grea.

Trec poftele. Literal, "boabele de caper nu vor mai avea efect". Se presupunea că boabele de caper aveau însuşiri afrodisiace (vezi la Genesa 30,14). Traducătorii folosesc aici "pofte" ca pe un eufemism pentru "dorinţe sexuale".

Omul merge. Compară cu Iov 10,21; Luca 16,9.

Bocitorii. Vezi la 2 Samuel 3,31; Ieremia 22,10.18.