12:2 până nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie;
Până. Imaginile deosebit de simbolice din v. 2-4 au fost interpretate diferit. Mulţi comentatori, atât iudei cât şi creştini, au explicat succesiunea aceasta ca o descriere a puterilor fizice istovite din anii de apus ai vieţii şi diferitele imagini individuale ca referindu-se la detalii anatomice ale corpului uman. Nu există nici o îndoială că Solomon, cu măiestria lui literară fără pereche, descrie aici bătrâneţea şi moartea, aşa cum se afirmă în mod specific în v. 1.5.7. Sensul alegoriei, în ansamblul ei, este clar: de aducere aminte de Creator înainte de venirea bătrâneţii şi devotarea vieţii omului în ocupaţii care să corespundă unor concepte precum datorie şi destin. Aceasta este, de fapt, tema întregii cărţi
Din fericire, Solomon "şi-a adus aminte" de Creatorul său către sfârşitul unei vieţi în care uitase de Dumnezeu şi în care alesese calea nebuniei, descrisă atât de plastică în toată această carte. Privind înapoi spre anii irosiţi ai propriei sale vieţi, Solomon ar fi dorit foarte mult să îi îmbărbăteze pe alţii să evite dezamăgirile pe care le avusese el în perioada de căutare deşartă a fericirii. Dar când se ajunge la interpretarea detaliilor alegoriei, e bine să se manifeste o atenţie deosebită, datorită faptului că Scripturile nu oferă o explicaţie clară a simbolurilor folosite. Orice interpretare nu poate reflecta mai mult decât părerea personală a celui care o emite. Cea prezentată în comentariul următor la v. 2-6 este doar o sugestie.
Soarele. Luminătorii care pălesc ai cerului sunt folosiţi aici pentru a ilustra "zilele rele" din v. 1, apropierea bătrâneţii. Unii comentatori fac aplicaţia la vederea slăbită. Comentatorii iudei au mers până la extrem în aplicarea detaliilor, spunând că "soarele" reprezintă fruntea, "lumina", nasul, "luna", sufletul şi "stelele", obrajii.
Se întorc norii. Aici comentatorii iudei fac observaţia că aici se are în gând vederea, slăbită de atâta plâns într-o vreme de necaz. E de preferat să interpretăm această figură de stil ca un tablou general în cuvinte pentru descrierea vieţii care trece, odată slăbirea facultăţilor naturale adusă de ea.