1:2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
Deşertăciune a deşertăciunilor. Ebr. habel habalim. Aceste cuvinte prezintă subiectul întregii cărţi şi constituie tema prefeţei. Hebel, "deşertăciunea", apare de 37 de ori în Eclesiastul şi numai de 33 de ori în altă parte în VT. Sensul lui principal este "suflare" sau "abur." El este folosit pentru "idoli", ca lucruri zadarnice şi fără valoare, şi pentru cultul lor (2 Regi 17,15; Ieremia 2,5; 10,8). Unii spun că în Eclesiastul nu este un cuvânt împotriva idolatriei, totuşi chiar acest cuvânt cheie al cărţii este unul folosit adesea pentru idoli şi cultul lor. Propovăduitorul spune că tot ceea ce omul ar putea să caute în locul lui Dumnezeu şi al ascultării de El este "deşertăciune."
Habel habalim este un comparativ superlativ pentru expresii emfatice precum "cerurile cerurilor" (1 Regi 8,27) şi "cântarea cântărilor" (Cântarea Cântărilor 1,1). Prin forma aceasta emfatică, "răsuflarea răsuflărilor," Solomon scoate în evidenţă zădărnicia şi sfârşitul nesatisfăcător al tuturor strădaniilor şi al vieţii omeneşti, dacă nu e orientată către Dumnezeu.
Zice. Literal, "spunea." Ebraica foloseşte timpul trecut acolo unde engleza [şi alte limbi] cere prezentul sau perfectului compus. Expresia "zice Eclesiastul ["Propovăduitorul" KJV]" este o reamintire a faptului că Solomon este cel care vorbeşte şi, astfel, autorul.
Totul este deşertăciune. Aceasta s-ar putea traduce bine "suma totală este deşertăciune", însemnând că lumea, în totalitatea ei, inclusiv tot ce are viaţă, este, ca să zicem aşa, doar o suflare şi nu oferă nici o perspectivă luminoasă.