5:1 Moise a chemat pe tot Israelul, şi i-a zis: Ascultă, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru. Învăţaţi-le, şi împliniţi-le cu scumpătate.
Legile şi poruncile. Aceleaşi cuvinte ebraice care sunt date în cap. 4,1.
5:2 Domnul, Dumnezeul nostru, a încheiat cu noi un legământ la Horeb.
A încheiat un legământ. Vezi Exod 19,5-8; 24,3-8.
5:3 Nu cu părinţii noştri a încheiat Domnul legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi aici.
Părinţii noştri. Adică strămoşii, referindu-se la Avraam, Isaac, Iacov şi cei 12 patriarhi. Acordul dintre Dumnezeu şi ,,părinţi” a fost de natură personală. La Sinai, pentru prima dată în istorie, Dumnezeu a intrat în legământ cu un popor întreg. El urma să fie Împăratul lor, iar ei poporul Lui.
5:4 Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului.
Faţă în faţă. Ei au fost în imediata Lui prezenţă, totuşi ,,n-au văzut nici un chip” (Deutronom 4,12; vezi şi Exod 20,22).
5:5 Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului; căci vă era frică de foc, şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis:
Între Domnul şi voi. Moise a fost mijlocitor între Dumnezeu şi Israel (Exod 19,10-12.17.21; Galateni 3,19).
5:6 Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.
Verset ce nu a fost comentat.
5:7 Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine.
Verset ce nu a fost comentat.
5:8 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în ape sub pământ.
Chip cioplit. Concepţiile omeneşti de formă nu pot fi aplicate lui Dumnezeu. El este micşorat de orice încercare a-L reprezenta în formă materială (Ioan 4,24). Reprezentările materiale ale lui Dumnezeu pot să dea doar o concepţie denaturată şi nedesăvârşită a maiestăţii şi caracterului Său nemărginit şi de aceea ele dispreţuiesc pe Dumnezeu. Singurul chip pământesc care poate doar foarte pe departe să se asemene cu Dumnezeu este caracterul uman transformat după asemănarea divină (Geneza 1,26.27; Ioan 3,3; Romani 8,29; 2 Corinteni 3,18; Coloseni 3,10).
5:9 Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;
Verset ce nu a fost comentat.
5:10 şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
Cei ce Mă iubesc. Numai cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sunt capabili să-L asculte. Ascultarea care nu vine din inimă nu este nimic mai mult decât o încercare legalistă de îndreptăţire de sine, prin care omul caută să se laude în faţa lui Dumnezeu. Aşa ceva nu este deloc ascultare înaintea lui Dumnezeu. Fără spiritul ascultării, litera, forma exterioară sunt fără valoare. Dar cel care-L iubeşte pe Dumnezeu mai presus de orice va găsi cea mai mare plăcere în conlucrarea cu El.
5:11 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.
În deşert. Literal, ,,spre deşertăciune”, care înseamnă, în mod fals, ipocrit, sau într-un fel comun, necugetat. Atitudinea omului faţă de Dumnezeu trebuie să fie arătată prin veneraţie şi aceasta trebuie să fie reflectată în cuvinte şi fapte.
5:12 Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.
Ziua de odihnă. Vezi comentariul pentru Exod 20,8-11. Porunca a patra are un temei natural care se întinde până la creaţiune (Geneza 2,1-3). Ea mai mare şi un temei moral în legătura dintre creaţiune şi Creator. Scopul primar al Sabatului ca instituţie este de a păstra această legătură. Sănătatea fizică cere o zi de odihnă în fiecare săptămână, tot aşa şi sănătatea spirituală pretinde Sabatul pentru exercitarea minţii şi a inimii în căutarea lui Dumnezeu, ca să putem ,,căuta pe Dumnezeu” şi să-L găsim (Fapte 17,27).
5:13 Şase zile să lucrezi, şi să-ţi faci toate treburile.
Verset ce nu a fost comentat.
5:14 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.
Verset ce nu a fost comentat.
5:15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.
Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne ,,aducem aminte”, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).
Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de ,,a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi”. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.
După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un ,,semn” al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.
5:16 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ai zile multe şi să fii fericit în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
Cinsteşte. Compară cu instrucţiunea apostolului Pavel din Efeseni 6,1-3 (vezi şi Exod 20,12). Numai copilul care învaţă să cinstească şi să respecte autoritatea părinţilor lui va învăţa să-L cinstească şi să-L venereze pe Dumnezeu.
5:17 Să nu ucizi.
Verset ce nu a fost comentat.
5:18 Să nu preacurveşti.
Verset ce nu a fost comentat.
5:19 Să nu furi.
Verset ce nu a fost comentat.
5:20 Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Verset ce nu a fost comentat.
5:21 Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici un alt lucru care este al aproapelui tău.
Verset ce nu a fost comentat.
5:22 Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră, şi mi le-a dat.
Adunarea. Cuvântul tradus astfel se referă la adunarea împreună a poporului sau a reprezentanţilor aleşi ai lui. Adesea el este tradus ,,congregaţie” (Levitic 4,14.21) şi ,,gloată mare” (Ezechiel 23,46).
Două table de piatră. Mai sunt numite ,,tablele legământului” (cap. 9,9.11.15) şi ,,cele două table ale mărturiei” (Exod 31,18; 32,15; 34,29).
5:23 Când aţi auzit glasul acela din mijlocul întunericului, şi pe când tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri s-au apropiat toţi de mine,
Verset ce nu a fost comentat.
5:24 şi aţi zis: Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii.
Verset ce nu a fost comentat.
5:25 Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului, Dumnezeului nostru, vom muri.
Pentru ce să murim. Poporul fusese pe drept impresionat de maiestatea lui Dumnezeu şi a înţeles că, păcătoşi fiind, nu puteau nici măcar să trăiască în prezenţa Lui. Povara păcatului i-a făcut să se teamă pentru viaţa lor. Cei răi vor alege, până la urmă, să moară decât să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 6,15-17).
5:26 Cine este, în adevăr, omul acela, care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu?
Verset ce nu a fost comentat.
5:27 Apropie-te mai bine, tu, şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta, şi vom face.
Verset ce nu a fost comentat.
5:28 Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Şi Domnul mi-a zis: Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.
Ce au zis este bine. Adânca lor temere evlavioasă faţă de manifestarea puterii şi gloriei divine a fost tocmai atitudinea minţii şi a inimii pe care a dorit s-o nască Dumnezeu în ei. Numai atunci când omul devine smerit înaintea lui Dumnezeu, când îşi dă seama de totala lui păcătoşenie şi neputinţă în contrast cu dreptatea şi atotputernicia lui Dumnezeu, numai atunci poate Dumnezeu să lucreze în el şi pentru el.
5:29 O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!
Aceeaşi inimă. Sau ,,astfel de dispoziţie a minţii”. Viaţa este numai o proiectare a cugetelor ,,inimii” sau minţii. Cum cugetă omul aşa şi este (Proverbe 23,7). Dumnezeu nu este atât de mult preocupat de faptele exterioare, cât de motivele care au dat naştere la fapte. Dacă un om îşi propune în ,,inima” lui să conlucreze cu Dumnezeu, ,,dacă este bunăvoinţă” (2 Corinteni 8,12), viaţa va fi schimbată în mod corespunzător (Romani 12,2). Ascultarea din inimă este singura ascultare adevărată şi numai aceasta poate fi primită de Dumnezeu.
5:30 Du-te de spune-le: Întoarceţi-vă în corturile voastre.
Întoarceţi-vă. O poruncă dată cu recunoaşterea cererii lor de a fi eliberaţi de prezenţa lui Dumnezeu. De aici înainte Moise avea să fie intermediarul (v.5).
5:31 Dar tu, rămâi aici cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rânduielile, pe care să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpânire.
Verset ce nu a fost comentat.
5:32 Luaţi seama dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
Să nu vă abateţi. De la cei care intră în legământ se aşteaptă să-I slujească cu o inimă neîmpărţită şi să nu se abată ca să urmeze propriile lor înclinaţii (vezi cap. 17,11.20; 28,14).
5:33 Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi, şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
Să aveţi zile multe. Binecuvântarea lui Dumnezeu este condiţionată de ascultarea de preceptele Sale, nu prin decretul Lui arbitrar, ci pentru că această conlucrare cu principiile veşnice tinde în mod firesc să ,,prelungească” viaţa. Ba mai mult, ocuparea ţării făgăduinţei era condiţionată de continua lor credincioşie. Dreptul lor la Canaan se întemeia exclusiv pe prevederile legământului. Dacă aveau să calce cerinţele lui, aveau să piardă dreptul asupra acelei ţări.
Comentariile lui Ellen G. White
1-33 PP 305-309; TM 135
12 PK 182