5:15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.
Ai fost rob. Orice faptă a lui Dumnezeu în favoarea noastră constituie un motiv pentru care să ne ,,aducem aminte”, adică să reflectăm, să recunoaştem şi să apreciem această iubire şi purtare de grijă. Scopul lui Dumnezeu este ca în ziua Sabatului tot ce vine în opoziţie cu părtăşia personală şi directă dintre Creator şi fiinţa creată să fie lăsat la o parte. Sabatul este o zi în care avem fericitul privilegiu să cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru din ceruri, cunoaşterea căruia este viaţa veşnică (Ioan 17,3). A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi (vezi 1 Ioan 4,8), a-L cinsti şi a preţui dovezile bunătăţii Sale părinteşti (Romani 1,21).
Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliţii să cinstească Sabatul, totuşi chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creaţiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de ,,a păzi ziua de Sabat şi a o sfinţi”. Trebuie să fie reamintit că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată şi numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicaţii suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanţa păzirii cu credincioşie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberaţi – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparţin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât şi în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din ţara Egiptului.
După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot aşa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creştin o aducere aminte nu numai despre creaţiune, ci şi despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă şi minte (vezi comentariul pentru Deutronom 5,8). Sabatul este astfel un ,,semn” al sfinţirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării şi al creaţiunii.