34:7 Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, şi puterea nu-i trecuse.
Puterea. Literal, ,,prospeţimea”, ,,vigoarea”. Deci, declaraţia ar suna ,,prospeţimea lui n-a trecut”. Aceasta nu poate însemna mai puţin decât că puterile fizice erau tot atât de proaspete şi viguroase la acea dată cum au fost întotdeauna.
Aceasta este scena finală a unei vieţi într-adevăr mari. Cât priveşte ajutorul fizic, Moise a fost singur în scenă la moarte. Dar el a murit în braţele lui Dumnezeu. Aceasta era de ajuns (compară cu Psalmi 23,4). Moartea nu este o perspectivă plăcută, dar când vine, dacă spiritul omului este în legătură intimă cu Duhul lui Dumnezeu, nu există teamă. Chiar dacă cineva trebuie să moară în singurătate, departe de simpatia şi ajutorul omenesc, dacă poate să moară în prezenţa lui Dumnezeu, acesta este un sfârşit minunat, plin de speranţă.