Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Deuteronom

Deuteronom 32:21


32:21 Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deşerţi; Şi Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.

Gelozia. Vezi v.16. Nu este Dumnezeu. Idolii la care se închinau şi reprezentau dumnezei care nu existau. Ei nu erau dumnezei care lucrau în şi prin idoli. Nu este un popor. Literal, ,,un ne-popor”.

Neam fără pricepere. O descriere mai departe a ,,ne-poporului” din propoziţia precedentă. Mulţi comentatori iudei atribuie aceasta la prima nimicire a Templului de către caldeeni, citând, ,,Iată pe haldei, care nu erau un popor” (Isaia 23,13; compară cu Habacuc 1,5.6). Comentatorii susţin că haldeii nu au avut nici un fel de statut naţional până când Dumnezeu nu i-a ridicat să pedepsească pe Israel. Dar argumentul acesta nu este valid din punct de vedere istoric. Apostolul Pavel aplică Deutronom 32,21 la ducerea Evangheliei la neamuri după refuzul naţiunii iudaice de a primi pe Mesia (vezi Romani 10,19; compară cu 1 Tesaloniceni 2,15.16). Vezi şi cuvintele lui Hristos din Matei 21,43.44.