English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Deuteronom

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Deuteronom, 28


28:1 Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ.

Asculta. Literal, ,,ascultând să asculţi” (vezi şi cap. 7,12). Aceasta este o invitaţie la o foarte serioasă luare în seamă (vezi Exod 23,22). După ce a dat instrucţiuni pentru ceremonialul blestemului şi binecuvântării şi pentru repetarea lui într-o ocazie viitoare, Moise revine în acest capitol să repete ceva mai amplu răsplătirile şi făgăduinţele pentru ascultare şi neascultare.

Moise se apropia acum de sfârşitul vieţii. El era constrâns să prezinte mult mai clar înaintea poporului lui, alternativa ascultării şi a neascultării. Moise ştia că discursul pe care-l prezenta lui Israel era educativ şi disciplinar. Legea era temelia educaţiei lor ca popor. Prin cuvintele lui de introducere: ,,Dacă vei asculta cu grijă”, el le făcea cunoscut că soarta lor veşnică era în propriile lor mâini. Mâinile lui Dumnezeu sunt încă legate de alegerea omului. El nu are altă alternativă, decât să răsplătească pe om în armonie cu purtarea sa (Matei 6,33).

Întâietate. Vezi cap. 26,19.



28:2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău:

Binecuvântările. Ca ploile torenţiale asupra pământului, asupra celui ascultător aveau să cadă bogate binecuvântări.



28:3 Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp.

În cetate. Versetul acesta constituie o declaraţie rezumativă a tot ceea ce urmează. Lucrările enumerate în versetele care urmează cuprind întreaga viaţă a lui Israel, particulară şi naţională.

28:4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate.

Pântecelui. De preferat ,,pântecul tău” (ca în Geneza 30,2; Deutronom 7,13; etc.) O făgăduinţă că nu va mai avea loc nici o naştere prematură sau avort şi de succes în creşterea de copii sănătoşi (vezi Deutronom 28,11).

Pământului tău. Adică, a tuturor recoltelor cultivate şi, de aceea, o făgăduinţă despre ploi potrivite şi la timp, precum şi acel fel de vreme necesară spre a asigura recolte bogate (vezi Deutronom 7,13; 30,9; şi Exod 23,26).

Turmelor tale. Tradus din cuvântul obişnuit pentru animale mai mari, precum cămile şi vite (Exod 9,25; 12,12; Psalmi 135,8; Ieremia 50,3). Acesta este din verbul ,,a fi mut în vorbire”, ,,a fi cu limba legată”.

Vacilor. Cuvântul tradus ,,vaci” este de la verbul ,,a învăţa”. Aceeaşi rădăcină în arabă înseamnă ,,a se lipi de”, ,,a deveni familiar cu”. Substantivul înseamnă ,,dresat”, ,,docil” şi ,,domesticit”, şi este folosit pentru animalele domestice dresate în ferma de lucru sau în serviciul omului în general.

Oilor tale. Poate mai bine înţeles că înseamnă partea femeiască a oilor şi caprelor. Cuvântul tradus ,,turmă” cuprinde diferite animale mici ca oi şi capre. Atunci, aici este binecuvântare asupra femelelor, ca să poată naşte la timp şi să dea naştere la rase sănătoase.



28:5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate.

Coşniţa. Comentatorii iudei consideră că aceasta se referă la vasele în care erau păstrate fructele şi pâinea. Aceasta se referă la proviziile de hrană zilnice ale copiilor lui Israel, făgăduinţa fiind că nu vor duce lipsă de nevoile lor zilnice.

Postava. Comentatorii iudei aplică aceasta la covata de frământat aluatul, în care era păstrată acea parte de hrană care nu era încă gata pentru a fi folosită. Această făgăduinţă asigură pe Israel că nu va fi lipsă, ci întotdeauna ceva de rezervă spre folosinţă. Compară cu vasul de untdelemn al văduvei (2 Regi 4,6).



28:6 Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.

La venirea ta. Expresia din versetul 6 se aplică la toate activităţile vieţii (vezi Deut. 31:2; 2 Sam. 3:25; Psalmi 121:8; Isaia 37:28).



28:7 Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta.

Vrăjmaşilor tăi. Compară cu Exod 34,24.

Şapte drumuri. Când vrăjmaşii lor înaintau spre ei în formaţie strânsă, rând după rând, ca oameni de luptă, cum era obiceiul, ei aveau să fie împrăştiaţi, ca şi când ar fi o gloată neorganizată (vezi Judecători 7,21.22 despre madianiţi şi 2 Regi 7,7 despre sirieni). /IND



28:8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Grânare. Versetul acesta este cuprinzător al tuturor activităţilor legate de câştigul traiului vieţii. Compară cu Proverbe 3,10 pentru ,,grânare” sau hambare, şi cu Deutronom 12,7 pentru activităţile din circuitul zilnic al vieţii.

28:9 Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui.

Sfânt. Aceasta nu se referă la sfinţenie ca idee abstractă, ci la Israel ca fiind pus deoparte pentru a fi poporul lui Dumnezeu şi recunoscut astfel înaintea tuturor naţiunilor (vezi cap. 26,18,19).

Dacă. Compară cu Deutronom 7,12; Exod 19,5. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate, dependente de ascultarea lui Israel faţă de poruncile Lui cele drepte. Moise a prezentat înaintea lor destinul lor veşnic, cum a făcut mai târziu şi Hristos (Matei 6,33).



28:10 Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine.

Porţi numele Domnului. Literal, ,,că numele Domnului este pus asupra ta”, ceea ce înseamnă că Israel are să fie recunoscut ca proprietate a lui Dumnezeu (vezi cap. 14,2; 26,18). Tot aşa numele lui Dumnezeu este chemat peste cetatea Ierusalimului (Ieremia 25,29). Toţi oamenii aveau să cunoască legăturile lui Iehova cu poporul Său (Isaia 61,9).



28:11 Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.

Copleşi. Sunt cuprinse toate binecuvântările materiale. Literal, ,,te va face să ai un surplus” (vezi Deutronom 30,9; 2 Regi 4,43.44).



28:12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimită ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.

Comoara lui cea bună. Declaraţia se înţelege literal, ,,Iehova va deschide pentru tine comoara Lui” (vezi Iosua 6,19.24; Psalmi 33,7, ,,cămări”; Ieremia 50,25 ,,casa de arme”). Vei da cu împrumut multor neamuri. Compară cu cap. 15,6. Posibilitatea de a da cu împrumut înseamnă abundenţă.



28:13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău, pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini,

Cap. O făgăduinţă de conducere viitoare (vezi Isaia 9,14; 19,15). Contrastul este afirmat în Deutronom 28,43.44.



28:14 şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi.

Verset ce nu a fost comentat.

28:15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe care ţi le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine şi de care vei avea parte.

Nu vei asculta. Cuvântul tradus ,,asculta” cuprinde mai mult decât doar auzirea. El mai cuprinde şi ascultarea. Lucrul acesta este bine ilustrat în cuvintele lui Daniel, ,,ascultă” şi ,,lucrează” (Daniel 9,19).



28:16 Vei fi blestemat în cetate, şi vei fi blestemat pe câmp.

Blestemat Compară-l pa acesta cu v.3. Binecuvântările pentru ascultare aveau să întreacă imaginaţia omenească. Dar pedepsele pentru neascultare aveau să fie tot atât de impresionante.



28:17 Coşniţa şi postava ta vor fi blestemate.

Verset ce nu a fost comentat.

28:18 Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale şi fătul oilor tale, toate vor fi blestemate.

Verset ce nu a fost comentat.

28:19 Vei fi blestemat la venirea ta, şi vei fi blestemat la plecarea ta.

Verset ce nu a fost comentat.

28:20 Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea şi ameninţarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutăţii faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăseşti.

Vei pieri curând. Compară cu expresia din Psalmi 39,11, ,,îi prăpădeşti ca molia”, şi Ţefania 1,18, ,,căci va nimici deodată pe toţi”.



28:21 Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici în ţara pe care o vei lua în stăpânire.

Ciuma. Vezi Levitic 26,25 pentru ciuma cea teribilă. Cu o ocazie au murit 70000 de oameni (2 Samuel 24,15; vezi şi Ieremia 14,12; 21,6.7.9;Ezechiel 5,12; 6,11.12; Amos 4,10).



28:22 Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu şi cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri.

Te va lovi. Diferitele încercări redate în acest verset sunt greu de definit. A încerca să le identifici cu boli moderne înseamnă a da frâu liber speculaţiei. În general, se admite că primele patru amintite se referă la fiinţe omeneşti, şi că ultimele trei la recolte. Se crede că ch-r-b, cuvânt tradus ,,sabie”, aşa cum a fost scris la început de Moise, trebuie să fi fost vocalizat de către masoreţi ca choreb, ,,secetă”, mai de grabă decât ca chereb, ,,sabie”. Cuvântul ,,secetă” se armonizează mai bine cu contextul.



28:23 Cerul deasupra capului tău va fi de aramă, şi pământul sub tine va fi de fier.

Aramă. ,,Cerurile” considerate în mod obişnuit ca sursă a umezelii, sub blestemul lui Dumnezeu nu aveau să dea mai multă apă decât se poate aştepta de la aramă (vezi Levitic 26,19; Ieremia 14,1-10).

Fier. Fără umezeală, pământul avea să se usuce atât de tare, încât uneltele primitive ale vremii nu-l mai puteau cultiva. Poporul avea să piară din lipsă de hrană.



28:24 Domnul va trimite ţării tale în loc de ploaie praf şi pulbere, care va cădea din cer peste tine până vei fi nimicit.

Praf şi pulbere. Marele deşert de la frontiera estică a Palestinei era un arsenal gata pentru aceste arme ale lui Dumnezeu. Dinspre deşert sufla temuta furtună de praf cunoscută ca sirocco.



28:25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pământului.

Pe şapte drumuri vei fugi. Ei aveau să meargă împotriva vrăjmaşilor lor ca o oştire compactă bine organizată, pe deplin echipată, dar aveau să fie învinşi ca o gloată neorganizată şi fără conducere.

Vei fi o groază. Literal, ,,vei fi o groază”. Cuvântul tradus astfel nu include ideea de ,,dispersare” ca în LXX. Rădăcina lui înseamnă ,,a tremura”, ,,a se cutremura”, ,,a se teme” (Eclesiast 12,3; Daniel 5,19; 6,26). Dacă evreii rămâneau neascultători aveau să ajungă un exemplu îngrozitor de sărăcie, boală şi suferinţă pentru toţi ne-iudeii (vezi 2 Cronici 29,8; Isaia 28,19).



28:26 Trupul tău mort va fi hrana tuturor păsărilor cerului şi fiarelor pământului; şi nu va fi nimeni care să le sperie.

Trupul tău mort. O ameninţare repetată în Ieremia 7,33 (vezi Ieremia 15,3; 16,4; 19,7; 34,20). Iudeii erau deosebit de sensibili cât priveşte morţii lor rămaşi neîngropaţi. O astfel de privelişte era privită ca pedeapsa extremă (vezi Ieremia 22,19; 36,30; compară cu Psalmi 79,2.3).

Să le sperie. Literal, ,,să le sperie”, adică fiarele şi păsările de pradă care aveau să sfâşie trupurile lor moarte.



28:27 Domnul te va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi cu pecingine, de care nu vei putea să te vindeci.

Buba rea. Sau ,,fierbe”. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă ,,a fi fierbinte”, ,,a fi inflamat” (vezi Deutronom 28,35; Exod 9,9-11; Levitic 13,18-23; 2 Regi 20,7; Iov 2,7; Isaia 38,21). Boli de piele de diferite feluri întotdeauna au fost obişnuite în Orient.

Bube rele la şezut. Literal, ,,umflături”, de obicei cu înţelesul că se referă la umflăturile hemoroidale. Unii au sugerat ,,tumorile” (vezi 1 Samuel 5,6.9.12).



28:28 Domnul te va lovi cu nebunie, cu orbire, cu rătăcire a minţii,

Cu orbire. Deşi orbirea fizică este destul de obişnuită în Răsărit, este în general admis că aici adevărata explicaţie este la lipsa de judecată sănătoasă în politica de guvernare, dând naştere la ruinarea naţiunii (vezi Zaharia 12,4; compară cu Isaia 13,8; 29,9-12.18; Ieremia 4,9; 25,16.18; Ţefania 1,17).



28:29 şi vei bâjbâi pe întuneric ziua în amiaza mare, ca orbul pe întuneric; nu vei avea noroc în treburile tale, şi în toate zilele vei fi apăsat, prădat, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.

Să-ţi vină în ajutor. Adică, împotriva vrăjmaşilor străini. Compară cu eşecul Egiptului de a-i ajuta (Ieremia 37,7; 46,17).



28:30 Vei avea logodnică, şi altul se va culca cu ea; vei zidi casă, şi n-o vei locui; vei sădi vie, şi nu vei mânca din ea.

O logodnică. Soţul îşi va pierde soţia chiar înainte de a se consuma căsătoria. Acesta era considerat ca un blestem foarte greu, deoarece căsătoria reciprocă era preţuită ca o mare binecuvântare.

Se va culca cu ea. Cuvântul tradus astfel înseamnă ,,a răpi”, ,,a silui” (vezi Isaia 13,16; Zaharia 14,2). Aceasta se referă la violenţă, aşa cum se poate aştepta de la soldaţii beţi de victorie.



28:31 Boul tău va fi junghiat sub ochii tăi, şi nu vei mânca din el; ţi se va răpi măgarul dinaintea ta, şi nu ţi se va da înapoi; oile tale vor fi date vrăjmaşilor tăi, şi nu va fi nimeni care să-ţi vină în ajutor.

Boul tău. Animalele domestice aveau să fie neajutorate spre a face ceva în propria lor apărare (vezi Isaia 1,7). Nimeni. Literal, ,,nici un salvator pentru tine” (vezi Deutronom 28,29).

28:32 Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere.

Verset ce nu a fost comentat.

28:33 Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mânca rodul pământului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit.

Rodul. Compară cu făgăduinţa din Isaia 65,21-25.



28:34 Priveliştea pe care o vei avea sub ochi te va face să înnebuneşti.

Te va face să înnebuneşti. Adică, dus la disperare, înţelegând zădărnicia încercării de a face ceva spre a uşura situaţia.

28:35 Domnul te va lovi cu o bubă rea la genunchi şi la coapse, şi nu te vei putea vindeca de ea, te va lovi de la talpa piciorului până în creştetul capului.

O bubă rea. Vezi v.27.



28:36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră.

Vei sluji altor dumnezei. O stare de apostazie completă. Naţiunea avea să fie părăsită de Dumnezeu şi însuşi poporul umilit avea să se închine la idolii naţiunii care i-a luat ca robi (vezi Ieremia 9,15.16; 16,13).



28:37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul.

De pomină. Urma să fie aproape de necrezut ca o naţiune atât de favorizată altădată de Dumnezeu să cadă atât de jos cum a căzut Israel (vezi 1 Regi 9,7-9; Ieremia 18,15-17; 19,8).

De batjocură. Când păgânii doreau să-şi exprime dispreţul pentru o persoană, aveau să facă lucrul acesta numindu-o jidan.



28:38 Vei semăna multă sămânţă pe câmpul tău, şi vei strânge puţin; căci o vor mânca toate lăcustele.

Puţin. Un cuvânt care descrie foametea. Pentru o împlinire a acesteia, precedând robia din Babilon, vezi Ieremia 14,1-6.

Lăcustele. Sau ,,cosaşi” ca în Judecători 6,5; 7,12; Iov 39,20, etc.



28:39 Vei sădi vii şi le vei lucra, dar vin nu vei bea, ba nici n-o vei culege, căci o vor mânca viermii.

Viermii. Probabil dăunători care aveau să mănânce viile lor.



28:40 Vei avea măslini, pe toată întinderea ţării tale: şi nu te vei unge cu untdelemn, căci măslinele vor cădea.

Nu te vei unge. Compară cu Mica 6,15 pentru acelaşi fel de vorbire. Despre obiceiul oriental de a unge corpul cu untdelemn de măsline vezi 2 Samuel 12,20; 14,2; 2 Cronici 28,15.



28:41 Vei naşte fii şi fiice; dar nu vor fi ai tăi, căci se vor duce în robie.

Verset ce nu a fost comentat.

28:42 Omizile îţi vor mânca toţi pomii şi rodul pământului.

Omizile. Tradus dintr-un cuvânt diferit de cel folosit în v.38, ca fiind o varietate de lăcuste.

Vor mânca. Literal, ,,a pune stăpânire pe”, ,,a moşteni”, ,,a dispune”, este folosit de peste 200 de ori în Vechiul Testament. Lăcustele aveau să pună stăpânire completă pe ţară şi s-o lase pustie.



28:43 Străinul care va fi în mijlocul tău se va ridica tot mai sus peste tine, iar tu te vei pogorî tot mai jos;

Peste tine. Compară cu cap. 10,19. Nu este nimic mai umilitor pentru o naţiune decât a avea străini în ţară care prosperă pe socoteala unei populaţii băştinaşe lovite de sărăcie.



28:44 el îţi va da cu împrumut, şi tu nu-i vei da cu împrumut; el va fi fruntea şi tu vei fi coada.

Coada. Exact antiteza scopului lui Dumnezeu în stabilirea legământului Lui cu poporul Său (v.12, 13).



28:45 Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe care ţi le-a dat.

N-ai ascultat. Blestemele lui Dumnezeu aveau să urmeze progresiv, unul după celălalt până ce Israel a fost adus la ruină completă. Motivul pentru toate acestea a fost dispreţuirea condiţiilor legământului lui Dumnezeu în care ei au intrat de bunăvoie. Ei au depus înaintea Lui un jurământ solemn să fie credincioşi faţă de voinţa Lui expresă. Completa repudiere de către ei a lui Dumnezeu şi a legământului Său a adus o completă răsturnare a scopului lui Dumnezeu cu ei. Degradarea lor avea să fie proporţională cu posibila înălţare a lui Israel înaintea tuturor naţiunilor.



28:46 Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta.

Semne. Compară cu cap. 4,34. Iudeii aveau să fie priviţi atât de cu totul în dizgraţia lui Dumnezeu, ca unii care purtau semnele mâniei Sale care pedepseşte. Aceasta avea să continue pentru totdeauna – ca prosperitatea lor, dacă ar fi fost credincioşi.



28:47 Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie şi cu dragă inimă,

Verset ce nu a fost comentat.

28:48 vei sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate, vrăjmaşilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta. El îţi va pune pe grumaz un jug de fier, până te va nimici.

Un jug de fier Compară cu Ieremia 28,12-14 pentru împlinirea acestei profeţii. Nimici. Literal, ,,exterminat”, ,,anihilat” (vezi Ezechiel 14,9; Amos 2,9; 9,8, Mica 5,14; Hagai 2,22).



28:49 Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înţelege,

Un neam. Comentatorii au aplicat această profeţie la diferitele neamuri, de obicei la Asiria (Isaia 10,5) şi Babilon (Ieremia 5,15). Alţii insistă asupra romanilor, arătând spre vulturul de pe steagurile romane. Comentatorii iudei vorbesc despre atacul forţelor romane conduse de Vespasian şi Titus care au luat Ierusalimul în anul 70 d.Hr.

Cu zbor de vultur. Literal, ,,cum se repede vulturul”. Compară cu o figură asemănătoare din Iov. 9,26; 39,27-29; Matei 24,28. Repezirea iute a vulturului din înaltul cerului asupra prăzii lui este consemnată în Osea 8,1, şi este asemănată cu atacurile vechilor oştiri ale Asiriei şi ale forţelor haldeilor (Ieremia 48,40; 49,22; Habacuc 1,8).

N-o vei înţelege. Vezi Ieremia 5,15. Aceeaşi expresie este folosită de profetul Isaia vorbind despre asirieni (Isaia 28,11; 33,19). Mulţi comentatori creştini şi majoritatea celor iudei văd aceste cuvinte împlinite în oştile romane. Popoarele asirian şi caldeean vorbesc limbi apropiat înrudite cu limba iudeilor. Limba latină este complet străină pentru evrei, deoarece era diferită de a lor, iar ei nu avuseseră nici un contact cu romanii.



28:50 un neam cu înfăţişarea sălbatică, şi care nu se va sfii de cel bătrân, nici nu va avea milă de copii.

Cu înfăţişare sălbatică. Literal, ,,înfăţişare inflexibilă”, din rădăcina verbală ,,a fi tare”, ,,a fi puternic”, ,,a fi formidabil”. Acelaşi cuvânt este folosit în Daniel 8,23 despre puterea romană. Cuvântul acesta este tradus ,,sălbatic” (Geneza 49,7) ,,puternici” (Numeri 13-24), ,,porniţi la rău” (Psalmi 59,3), ,,asprime” (Proverbe 18,23), ,,lacomi” (Isaia 56,11).

Nu se va sfii. Compară cu haldeii (2 Cronici 36,17; Plângeri 5,6-12) şi mezii (Isaia 13,18).



28:51 El va mânca rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri.

Vei fi nimicit. Împlinirea diferitelor pedepse asupra unui popor neascultător ne învaţă că Dumnezeu nu se abţine pentru totdeauna de la aplicarea judecăţii cerute de păcat. Nu este nici consolare a aminti că starea deplorabilă a cuiva este rezultatul propriilor lui umblări îndărătnice.



28:52 Te va împresura în toate cetăţile tale, până îţi vor cădea zidurile, aceste ziduri înalte şi tari, în care îţi pusesei încrederea pe toată întinderea ţării tale; te va împresura în toate cetăţile tale, în toată ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Te va împresura. Un cuvânt descriptiv al luptei poporului pentru oraşele şi cetăţile lor împrejmuite cu ziduri, cu regiunea care producea hrană naţiunii pustiită.

Vor cădea zidurile. Chiar şi ultimele lor fortăreţe aveau să fie slăvite, părăsindu-le fără adăpost. Moartea din cauza foamei, datorată ogoarelor devastate, avea să contribuie la căderea cetăţilor fortificate (vezi Ieremia 5,17).



28:53 În strâmtorarea şi necazul în care te va aduce vrăjmaşul tău, vei mânca rodul trupului tău, carnea fiilor şi fiicelor tale, pe care ţi-i va da Domnul, Dumnezeul tău.

Rodul trupului tău. Mai bine ,,al pântecelui tău”. Pentru un astfel de blestem teribil vezi Levitic 26,29; Ieremia 19,9; Ezechiel 5,10. Aceasta s-a împlinit prin asedierea Samariei de către sirieni (2 Regi 6,26.29), în asedierea Ierusalimului de către Nebucadneţar (Plângeri 2,20; 4,10), şi iarăşi la asedierea Ierusalimului de către Titus.



28:54 Omul cel mai gingaş şi cel mai milos dintre voi se va uita rău la fratele său, la nevasta care se odihneşte pe sânul lui, la copiii pe care i-a cruţat:

Se va uita rău. Aceasta se poate referi la supravegherea şi la râvnirea oricărei mici bucăţele pe care putea s-o vadă în posesia altor membri ai casei lui şi la intenţiile rele împotriva propriilor lui rude.



28:55 nu va da nici unuia din ei din carnea copiilor lui cu care se hrăneşte, fiindcă nu-i va mai rămâne nimic în mijlocul strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în toate cetăţile tale.

Nu-i va mai rămânea nimic. O descriere a stărilor de foame ce se pot imaginea. Chinuitoarea suferinţă a lipsei poate îndepărta toate caracteristicile delicateţei şi culturii.



28:56 Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei:

Femeia... gingaşă. O descriere a femeilor care au fost învăţate şi crescute să observe şi să practice toată graţia în purtare asociată cu cultură şi educaţie nobilă.



28:57 nu le va da nimic din pieliţa noului născut, pieliţă ieşită dintre picioarele ei şi din copiii pe care-i va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale.

Noului născut. Literal, ,,placenta ei”. Mama avea să fie atât de chinuită de foame încât avea să mănânce placenta, şi apoi şi copilul pe care l-a născut (vezi v.53).



28:58 Dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate cuvintele legii acesteia, scrise în cartea aceasta, dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău,

Cartea aceasta. Probabil că aceasta nu se referă numai la cartea Deutronom, ci şi la Tora (vezi cap. 17,19; 27,3.8; 29,29; 31,12; 32,46). Nume înfricoşat. Adesea numele este folosit pentru persoană, renumele şi caracterul persoanei (vezi Ieremia 14,7.21; Ezechiel 20,9.14; Psalmi 25,11; 31,3; Isaia 48,9; 66,5).



28:59 Domnul te va lovi în chip minunat, pe tine şi sămânţa ta, cu răni mari şi îndelungate, cu boli grele şi necurmate.

Minunat. Mai bine ,,extraordinar” sau ,,greu de înţeles”. Plăgile au fost ieşite din comun prin severitatea şi durata lor (Isaia 29,14).



28:60 Va aduce peste tine toate bolile Egiptului de care tremurai, şi ele se vor lipi de tine.

Bolile. Compară cu Deutronom 7,15; şi prin contrast Exod 15,26.



28:61 Ba încă, Domnul va aduce peste tine, până vei fi nimicit, toate felurile de boli şi de răni care nu sunt pomenite în cartea legii acesteia.

Legii acesteia. Ca exemplu al acestui caz vezi Deutronom 29,21; Iosua 1,8.



28:62 După ce aţi fost atât de mulţi ca stelele cerului, nu veţi mai rămâne decât un mic număr, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului tău.

Verset ce nu a fost comentat.

28:63 După cum Domnul Se bucura să vă facă bine şi să vă înmulţească, tot aşa Domnul Se va bucura să vă piardă şi să vă nimicească; şi veţi fi smulşi din ţara pe care o vei lua în stăpânire.

Să vă nimicească. Compară cu simţământul opus exprimat de Dumnezeu în Osea 11,8; de asemenea în Ieremia 32,41.



28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Te va împrăştia. Compară cu Levitic 26,33; Deutronom 4,27; Ieremia 9,16.



28:65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit, şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi, şi sufletul îndurerat.

Nu vei fi liniştit. Literal, ,,nici o odihnă” (vezi Ieremia 31,2; 50,34). Ochii lâncezi. Oboseala rezultată din privirea după eliberarea care nu venea (vezi Iov 11,20; 17,5; Psalmi 119,123). Sufletul îndurerat. Literal, ,,privirea sufletului”.



28:66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta.

Nehotărâtă. Literal, ,,atârnat pentru tine în faţă”, ca ceva de un fir de aţă care este în pericol continuu de a se rupe.



28:67 În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: O, de ar veni seara! şi seara vei zice: O, de ar veni dimineaţa!

Groaza. Cuvântul tradus ,,groază” conţine spaimă, teamă îmbinată cu respect, teroare şi tremurare. Iov a avut o astfel de experienţă aşa cum este descrisă aici (vezi Iov 7,2-4; compară cu Proverbe 28,1).



28:68 Şi Domnul te va întoarce pe corăbii în Egipt, şi vei face drumul acesta despre care-ţi spusesem: Să nu-l mai vezi! Acolo, vă veţi vinde vrăjmaşilor voştri, ca robi şi roabe: şi nu va fi nimeni să vă cumpere.

În Egipt. Nici o pedeapsă mai de temut nu putea fi dată, decât o reîntoarcere forţată în ţara robiei din care îi eliberase Dumnezeu.

Pe corăbii. Angajate probabil în comerţul cu sclavi (vezi Ezechiel 27,13; Ioel 3,6; Amos 1,9). Aici se termină a treia vorbire a lui Moise.

Comentariile lui Ellen G. White

1-68 PP 466-467

1 PP 466

1-14 SR 171

2-6 MH 284

2-13 1T 609; 2T 574

3-8 PP 466

8-13 MH 284

9-13 6T 351

10 DA 28; Ed 40; MH 404

12 PK 134

15 PK 136; PP 466

20 Ed 143

23,24 PK 136

32 Ed 143

37 PP 466; 3T 200

49-53 PP 467

56,57 GC 32; PP 467

64 EW 75, 213

64-67 PK 569; PP 466

65-67 DA 223


Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: