24:1 Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mână, să-i dea drumul din casa lui.
Ruşinos. Literal, ,,goliciune” şi în mod figurat, ca aici, ,,ruşine” sau ,,dezonoare”. Fapta ei ruşinoasă nu putea fi adulterul, pentru că acesta era pedepsit cu moartea (Deutronom 22,22; compară cu Matei 19,9). Era pur şi simplu o comportare pe care soţul o considera indecentă sau degradantă. Iudeii au înţeles acest precept mozaic ca însemnând că un bărbat putea divorţa de soţia lui aproape pentru orice motiv. (Matei 19,3.7). Hristos a explicat, totuşi, că nu era voia lui Dumnezeu ca divorţul să fie obţinut atât de uşor (Matei 19,4-6) şi că prevederea aceasta fusese făcută numai din cauza ,,împietririi” inimilor lor. (Matei 19,8).
O carte de despărţire. Literal, ,,o notă de separare”.
Îi va da-o. Aceasta trebuia să fie dată în mod formal, probabil înaintea martorilor, pentru ca ea să fie legal valabilă şi incontestabilă.
Să-i dea drumul. Un alt act formal presupunea că soţul era dator să-i dea drumul aprovizionând-o cel puţin cu mijloacele necesare pentru a ajunge în siguranţă la casa tatălui ei (vezi Geneza 21,14; compară cu Deutronom 15,13).