Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Deuteronom

Deuteronom 11:1


11:1 Să iubeşti dar pe Domnul, Dumnezeul tău, şi să păzeşti totdeauna învăţăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui şi poruncile Lui.

Să iubeşti … pe Domnul. Iubirea este principiul pe care trebuie să se întemeieze orice închinare şi slujire faţă de Dumnezeu. Iubirea faţă de Dumnezeu transformă în bucurie împlinirea tuturor cerinţelor Lui. Îndurarea şi bogatele binecuvântări ale lui Dumnezeu, dacă sunt apreciate cu adevărat, inspiră în inima omului o iubire pentru El. Adevărata iubire faţă de Dumnezeu este reacţia inimii omeneşti faţă de bogata Lui iubire.

Întotdeauna. Literal, ,,toate zilele”. Ascultarea faţă de Dumnezeu trebuie să fie continuă şi nu intermitentă. O iubire care oscilează este în general centrată mai de grabă asupra ta însuţi decât îndreptată asupra lui Hristos.