Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Deuteronom

Deuteronom 11:14


11:14 El va da ţării voastre ploaie la vreme, ploaie timpurie şi ploaie târzie, şi-ţi vei strânge grâul, mustul şi untdelemnul;

Ploaie timpurie. Aceasta era ploaia de toamnă, care cădea pe vremea însămânţării cerealelor de iarnă spre a face să încolţească sămânţa şi să-i dea o pornire bună înainte de a se instala iarna cea rece. Ea cădea în luna a opta, târziu în toamna noastră (vezi Ezra 10,9.13). Într-o ţară care depinde de ploaie, sămânţa nu avea să încolţească până nu cădea ploaia la vremea ei (Levitic 26,4).

Ploaie târzie. Aceasta cădea primăvara înainte de seceriş, în timpul lunii noastre martie şi începutul lui aprilie, şi făcea ca recolta să ajungă la maturitate deplină (vezi Ieremia 5,24; Ioel 2,23). În răspunsul său la falsele învinuiri ale lui Elifaz, Iov vorbeşte în mod figurat de importanţa ploii târzii (Iov 29,23). Solomon o foloseşte ca o ilustraţie a favorurilor acordate de un rege (Proverbe 16,15) şi Osea ca o înviorare şi reformă (Osea 6,2.3). Tragedia care a rezultat din lipsă de ploaie târzie este descrisă de Ieremia în prima sa solie către biserica ce aluneca din zilele sale (Ieremia 3,3; compară cu Amos 4,7; vezi Ioel 2,23).