9:25 Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare.
Darea poruncii. Pe vremea când a fost dată vedenia aceasta, Ierusalimul şi Templul erau încă în ruine. Cerul vesteşte că se va da o poruncă pentru rezidire şi refacere, şi că de la data aceasta un anumit număr de ani urma să treacă până la îndelung aşteptatul Mesia.
Decretele care s-au ocupat de repatrierea iudeilor sunt raportate în cartea lui Ezra: primul în anul întâi al lui Cir, cam pe la 537 (Ezra 1,1); al doilea în timpul domniei lui Darius I, la scurt timp după 520 (Ezra 6,1-12); al treilea în al VII-lea an al lui Arataxerxe, 458/457 î.Hr. (Ezra 7,1-26). Vezi mai departe Vol. III, p. 97-104.
În decretele lor nici Cir nici Darius nu prevedeau măsuri pentru refacerea statului civil ca o unitate completă, cu toate că în profeţia lui Daniel se făgăduia restaurarea cârmuirii religioase cât şi a celei civile. Decretul din anul al VII-lea al lui Artaxerxe a fost cel dintâi care să dea deplină autonomie statului iudeu, supus supremaţiei Imperiului Persan.
Un papirus descoperit la Elefantina, în Egipt, o colonie iudaică, care conţine o datare după două sisteme a fost scris în anul urcării pe tron a lui Artaxerxe ianuarie 464 î.Hr. Din acesta, singurul document cunoscut din anul acela, comparat cu alte rapoarte vechi, se poate deduce că după metoda iudaică, ,,începutul domniei” sau ,,anul de urcare la tron” (vezi Vol. II, p. 138, 139), ar începe după Anul Nou iudaic din 465 î.Hr. şi s-ar termina la Anul Nou iudaic următor, în toamna lui 464. Da aici ar reieşi că ,,anul întâi” al lui (sau primul lui an calendaristic întreg) s-ar extinde prin urmare din toamna anului 464 până în toamna anului 463. Al VII-lea an al lui Artaxerxe s-ar extinde atunci din toamna lui 458 până în toamna lui 457. Specificările decretului nu au fost împlinite decât după întoarcerea lui Ezra de la Babilon, lucru care s-a petrecut târziu către sfârşitul verii sau la începutul toamnei lui 457 î.Hr. Pentru o discuţie asupra cap. 7 din Ezra şi asupra acurateţii istorice a datei 457 î.Hr., ca al VII-lea an al lui Artaxerxe, vezi Vol. III, p. 100-104. Pentru o tratare completă a subiectului vezi lucrarea lui S. H. Horn şi L. H. Wood, The Chronology of Ezra 7 (ed. revizuită 1970).
Unsul. Sau ,,Mesia”. Ebr. mashiach, de la verbul mashach, ,,a unge”. De unde, mashiach descrie un ,,uns” ca de pildă marele preot (Levitic 4,3.5.16), regii lui Israel (1Samuel 24,6.10; 2Samuel 19,21), Cir (Isaia 45,1), etc. Versiunea grecească a lui Theodotion îl traduce literal pe mashiach: christos, un cuvânt care derivă de la verbul chrio, ,,a unge”, şi deci înseamnă simplu: ,,cel uns”. Titlul ,,Hristos” este o transliterare a lui Christos. În istoria iudaică de mai târziu, termenul mashiach era aplicat eliberatorului aşteptat care urma să vină (vezi Ioan 1,41; 4,25.26).
Daniel a prezis că îndelung aşteptatul Mesia, Domnul, urma să apară la un moment dat. La timpul acesta S-a referit Isus când zicea: ,,S-a împlinit vremea” (Marcu 1,15; DA 233). Isus a fost uns la data botezului Său în toamna anului 27 d.Hr. (vezi Luca 3,21.22; Fapte 10,38; comp. Luca 4,18).
Cârmuitorul. Sau ,,Prinţul”. Vezi comentariul la cap. 9,25; 11,22.
Şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni. Metoda naturală de calculare a acestor săptămâni este de a la considera consecutive, adică cele 62 de săptămâni încep de acolo de unde se termină cele 7 săptămâni. Diviziunile acestea sunt componente al celor 70 de săptămâni menţionate în v. 24, deci 7+62+1=70. Cu privire la ultima săptămână vezi comentariul la v. 27.
Începând cu toamna anului 457 î.Hr., când decretul a intrat în vigoare, cele 69 de săptămâni profetice sau 483 de ani, ajung până la botezul Domnului Isus în anul 27 d.Hr. Este demn de observat că dacă cei 483 de ani ar fi să se socotească de la începutul anului 457 d.Hr., ei s-ar extinde până la finele anului 26 d.Hr., deoarece cei 483 de ani cer 457 de ani întregi plus 26 de ani întregi d.Hr. Întrucât perioada a început la multe luni după începutul anului 457, ea se termină cu tot atâta luni după sfârşitul anului 26 d.Hr., adică în anul 27. Aceasta se datorează faptului că istoricii (spre deosebire de astronomi) nu calculează anul zero (vezi Vol. I, p. 178). Unii au fost puşi în nedumerire cu privire la felul cum putea Domnul Hristos să-Şi înceapă lucrarea în anul 27 d.Hr., când raportul spune că El era în vârstă cam de 30 de ani când Şi-a început lucrarea publică (Luca 3,23). Aceasta se datorează faptului că atunci când a fost calculată iniţial Era Creştină, s-a întâmplat să se facă o greşeală de vreo 4 ani. Că Domnul Hristos nu s-a născut în anul 1 d.Hr., este evident din faptul că atunci când El S-a născut, Irod cel Mare era încă în viaţă, iar Irod a murit în anul 4 î.Hr. (vezi Matei 2,13-20).
O serie de comentatori moderni dau o interpretare cu totul diferită acestor perioade de timp. ,,Mesia” este identificat în felurite chipuri ca fiind Cir, Zorobabel, sau marele preot Iosua (vezi Ezra 3,2; Zaharia 3,1.3; 6,11-13). ,,Porunca pentru zidirea din nou” este considerată de unii că s-a dat prin Ieremia ca Ierusalimul să fie zidit din nou (vezi Ieremia 29,10). Aceşti comentatori consideră că ,,porunca” aceasta a intrat în vigoare în anul 586 î.Hr., anul nimicirii Ierusalimului şi că cele ,,şapte săptămâni” sau 49 de ani, ajung cam la decretul lui Cir. În continuare, tâlcuitorii aceştia susţin că cele 62 de săptămâni, sau 434 de ani, erau menite să ajungă până la era macabeilor. Prin legământul celei de a 70-a săptămână ei înţeleg legătura dintre Antioh şi iudeii renegaţi. Ei au tradus ,,mijlocul săptămânii” (Daniel 9,27) ca însemnând ,,jumătate de săptămână” (vezi comentariul la Daniel 9,27) ducând la spurcarea Templului de către Antioh de la 168 la 165 î.Hr. (vezi 1Macabei 1,54; 4,52.53). Traducătorii acestei şcoli de interpretare urmează o altă vocalizare a lui Daniel 9,25 care să corespundă acestei idei.
Aşa cum s-a arătat mai sus numai o schimbare forţată a cifrelor cronologice dă posibilitatea acestor comentatori să ajungă la evenimentele pe care ei le presupun ca împlinind cerinţele profetice. Când cifrele acestea sunt aplicate la Hristos, la lucrarea şi moartea Lui şi la ducerea Evangheliei la iudei, se realizează un sincronism perfect. Vezi şi comentariul la cap. 8,25.
Pieţele. Ebr., rachob, ,,un loc larg”.
Vor fi zidite. Unii comentatori dau o interpretare specială perioadei de ,,şapte săptămâni” sau 49 de ani, ca reprezentând timpul în care se va termina zidirea uliţelor şi a zidului. Totuşi, informaţiile istorice cu privire la perioada aceasta sunt foarte slabe. Puţin se ştie despre starea Ierusalimului pe durata timpului de la Artaxerxe la Alexandru. Ce se poate culege din Biblie şi din izvoarele istorice este doar fragmentar.
Zid. Ebr. charus, folosit cu sensul de faţă numai aici în Vechiul Testament. În ebraica mişnaică el însemnează ,,un şanţ”. În limba akkadiană cuvântul înseamnă un şanţ care înconjoară o cetate. ,,Zid” este folosit în versiunea grecească a lui Theodotion şi în Vulgata.
Vremuri de strâmtorare. Pentru o istorisire rezumativă a acestei perioade vezi Vol. III, p. 73
79.