9:24 Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.
Şaptezeci de săptămâni. Expresia aceasta pare să fie o introducere destul de bruscă, dar îngerul venise cu scopul specific de a face ca Daniel să înţeleagă vedenia. El a început imediat să explice.
Cuvântul tradus aici ,,săptămână”, şabua’, descrie o perioadă de şapte zile consecutive (vezi Geneza 29,27; Deuteronom 16,9; Daniel 10,2). În Cartea pseudo-epigrafică a Jubileelor, ca şi în Mişna, şabua’ este folosit pentru a desemna o perioadă de şapte ani. Traducerea ,,săptămâni de ani” este vădit interpretativă, bazată pe o astfel de întrebuinţare. Este mai simplu să ajungem la faptul că cele 70 de săptămâni sunt săptămâni de ani prin aplicarea principiului profetic de o zi pentru un an (vezi comentariul la Daniel 7,25).
Au fost hotărâte. Ebr. chathak, un cuvânt care apare numai aici în Biblie. Apare în ebraica post-biblică având sensul de ,,a tăia”, ,,a despărţi prin tăiere”, ,,a determina”, ,,a decreta”. LXX are cuvântul krino, ,,a decide”, ,,a judeca”, etc. Versiunea Theodotion are cuvântul suntemno, ,,a scurta”, ,,a prescurta”, etc., sens redat în Vulgata prin abbreviare. Adevărata nuanţă de sens intenţionată aici trebuie să fie determinată de context. Având în vedere faptul că acest cap. 9 este o tâlcuire a părţii neexplicate din viziunea cap. 8 (vezi comentariul la cap. 9,4,21-23), şi întrucât partea neexplicată avea de a face cu cele 2300 de zile, este logic să tragem concluzia că cele 70 de săptămâni, sau 490 de ani, trebuia să fie ,,despărţite prin tăiere” de perioada aceea mai lungă. Mai departe, în lipsa unei dovezi în favoarea contrariului, se poate afirma, că cele 70 de săptămâni urmează să fie despărţite din partea de la început a acele perioade. Văzută în lumina aceste observaţii, traducerea lui chatak ca însemnând ,,a tăia” pare îndeosebi potrivită. Întrucât cei 490 de ani erau în mod deosebit rânduiţi iudeilor în legătură cu rolul lor de popor ales al lui Dumnezeu, traducerile ,,hotărât” sau ,,decretat” sunt şi ele potrivite cu contextul.
Poporul tău. Cei 490 de ani se aplică în special la naţiunea iudaică.
Încetarea. Ebr. lekalb’, de la rădăcina kala’, ,,a restrânge”. Pasajul s-ar putea referi la puterea de înfrânare pe care Dumnezeu ar exercita-o asupra forţelor răului în decursul perioadei alocate iudeilor. Totuşi, vreo 40 de manuscrise ebraice zic lekalleh, o formă care derivă hotărât de la kallah, ,,a duce un sfârşit”. Dacă rădăcina este kallah, atunci în mod evident pasajul se referă la faptul că în decursul acestei perioade iudeii urmau să umple paharul nelegiuirii lor. Dumnezeu i-a răbdat îndelung pe israeliţi. El le-a dat multe ocazii, dar ei L-au dezamăgit neîncetat (vezi p. 32, 33).
Ispăşirea păcatelor. Expresia aceasta ar putea fi paralelă la înţeles cu aceea care o precedă, ,,încetarea fărădelegilor”. Unii comentatori observă că cuvântul tradus aici ,,păcat” (ebr. chatta’oth sau chatta’th, după unele manuscrise şi masoreţi), poate să însemne sau ,,pecete” sau ,,jertfe pentru păcate”. Din cele 290 de ocazii când apare chatta’th în VT, are sensul de ,,păcat” de 155 de ori, şi ,,jertfă pentru păcat” de 135 de ori. Dacă aici se are în vedere sensul ,,jertfe pentru păcat” se sugerează interpretarea următoare: Când Hristos pe Golgota a devenit antitipul jertfelor sanctuarului, n-a mai fost necesar ca păcătosul să mai aducă jertfa pentru păcat (vezi Ioan 1,29). Totuşi forma de plural chatta’oth descrie aproape inevitabil păcate şi numai o singură dată, afară de cazul că şi aceasta este o excepţie, denotă jertfa pentru păcat (Neemia 10,33).
Ispăşirea nelegiuirii. Ebr. kafar, tradus în general prin ,,a face ispăşire” (vezi Exod 30,10; Levitic 4,20; etc.). Prin jertfa Lui înlocuitoare pe Golgota, Domnul Hristos a oferit ispăşirea pentru toţi cei care primesc jertfa Lui.
Neprihănire veşnică. Domnul Hristos n-a venit pe pământ numai pentru a lua măsuri în vederea ştergerii păcatului. El a venit pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu. El a venit pentru ca să fie posibil să atribuie şi să împărtăşească neprihănirea Sa păcătosului pocăit. Când oamenii Îl primesc, El le acordă haina dreptăţii Sale, iar ei stau înaintea lui Dumnezeu ca şi când n-ar fi păcătuit niciodată (vezi SC 62). Dumnezeu iubeşte sufletele credincioase şi care se pocăiesc, aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său, iar pentru Hristos, le primeşte în familia Sa. Prin viaţa, moartea şi învierea Sa, Domnul face ca dreptatea veşnică să fie la îndemâna fiecărui copil al lui Adam care, în credinţă simplă, este gata să o primească.
Pecetluirea. Aici evident nu în sensul de ,,închidere”, ci de ,,confirmare”, sau ,,ratificare”. Împlinirea prezicerilor în legătură cu prima venire a lui Mesia la vremea prevăzută în profeţie dă asigurarea că alte aspecte ale profeţiei, în special cele 2300 de zile profetice, se vor împlini tot atât de precis.
Sfântul Sfinţilor. Ebr. qodeş qodaşim, ,,ceva prea sfânt”, sau ,,cineva prea sfânt”. Expresia ebraică este aplicată la altar (Exod 29,37; 40,10), alte vase şi mobile care ţineau de tabernacol (Exod 30,29), parfumul sfânt (Exod 30,36), anumite jertfe de mâncare (Levitic 2,3.10; 6,17; 10,12) jertfele pentru vină (Levitic 7,1.6), pâinile pentru punerea înainte (Levitic 24,5-9), lucrurile consacrate (Levitic 27,28), ţinutul sfânt (Numeri 18,10; Exod 43,12) şi locul prea sfânt al sanctuarului (Levitic 26,33.34), Expresia nu este nicăieri aplicată la persoane, afară de, aşa cum sugerează unii, aplicarea lui la textul în discuţie şi în 1Cronici 23,13. Acest ultim text acesta de pe urmă poate fi tradus astfel: ,,Aaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca prea sfânt”. Comentatorii iudei şi mulţi comentatori creştini au susţinut că aici se face referire la Mesia.
Având în vedere faptul că nu se poate dovedi din alte locuri că expresia ebraică se aplică în mod clar la o persoană, şi având în vedere faptul că în aspectele mai largi ale viziunii este tratat sanctuarul ceresc (vezi comentariul la Daniel 8,14), este logic să se tragă concluzia că Daniel vorbeşte aici despre ungerea sanctuarului ceresc înainte de vremea când Domnul Hristos şi-a început slujba ca Mare Preot.