Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 8:11


8:11 S-a înălţat până la căpetenia oştirii, i-a smuls jertfa necurmată, şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt.

Căpetenia oştirii. Versetul 25 vorbeşte despre aceeaşi putere ridicându-se împotriva Domnului Domnilor. Referirea se face la Domnul Hristos, care a fost crucificat sub autoritatea Romei. Vezi comentariul la cap. 9,25; 11,22.

I-a. Ebr. mimmennu, care poate fi redat şi ,,de la el”, adică, de la ,,căpetenia oştirii”. Ebraica acestui pasaj prezintă anume probleme de traducere dificile. În versiunea greacă a lui Theodotion se află o traducere foarte diferită. Ea sună aşa: ,,Şi (aceasta va fi) până când căpetenia cea mare va fi eliberată captivitate, şi datorită lui jertfa a fost tulburată, iar el a prosperat; şi locul sfânt va fi pustiit”. Nu există vreo cale de a determina în ce măsură versiunea aceasta reflectă mai bine textul original al lui Daniel. Textul masoretic reflectat de KJV pare în general să constituie cea mai naturală exprimare.

Jertfa necurmată. Ebr. tamid, un cuvânt care apare de 103 ori în VT, folosit atât ca adverb cât şi ca adjectiv. Însemnează ,,necurmat”, ,,continuu”, şi este aplicat la diferite concepte, ca de pildă cutreierare neîncetată (Ezechiel 39,14), hrănire pentru totdeauna (2Samuel 9,7-13), durere care se simte totdeauna (Psalmi 38,17), nădăjduire pururea (Psalmi 71,14), mânie necontenită (Isaia 65,3), etc. El a fost deseori folosit în legătură cu ritualul sanctuarului pentru a descrie diferitele părţi ale slujbei obişnuite, ca de pildă ,,pâinea care se aşează necurmat” pe masa punerii pâinii înainte (Numeri 4,7), candela care trebuia să ardă necurmat (Exod 27,20), focul care trebuia să ardă necurmat pa altar (Levitic 6,13), jertfa mistuită de foc care trebuia să fie adusă în fiecare zi (Numeri 28,3.6), tămâia care trebuia să fie adusă în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară (Exod 30,7.8). Cuvântul însuşi nu înseamnă ,,zilnic” [ca în KJV] ci numai ,,necurmat” sau ,,în mod regulat”.

În cap. 8,11 tamid are articolul hotărât şi este deci folosit adjectival. Mai mult, este independent, fără vreun substantiv şi trebuie să fie înţeles ori ca subiect şi să fie luat cu sensul de ,,perpetuitate”, sau să fie întregit cu un substantiv. În Talmud, atunci când tamid se foloseşte independent, ca aici, cuvântul denotă în chip consecvent jertfa necurmată. Traducătorii care au adăugat cuvântul ,,jertfă”, evident că au considerat că jertfa necurmată era subiectul profeţiei.

În ce priveşte sensul cuvântului tamid din pasajul acesta s-au susţinut trei concepţii principale:

1. Că ,,necurmat” se referă exclusiv la sacrificiile aduse în Templul din Ierusalim. Unii comentatori care împărtăşesc concepţia aceasta aplică smulgerea ,,necurmatei” la întreruperea slujbei la templu de către Antioh Epifanul timp de trei ani şi jumătate, de la 167 până la 164 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 11,14). Alţii o aplică la pustiirea Templului de către romani în anul 70 d.Hr.

1. 2. Că ,,necurmat” reprezintă ,,păgânismul”, în contrast cu ,,urâciunea pustiitorului” (cap. 11,31), sau papalitatea; că ambii termeni identifică puteri persecutoare; că cuvântul tradus prin ,,necurmat”, se referă la îndelunga continuare a împotrivirii lui Satana faţă de lucrarea Domnului Hristos prin intermediul păgânismului; că îndepărtarea necurmatei şi aşezarea ,,urâciunii pustiitorului” reprezintă înlocuirea de către Roma papală a Romei păgâne, şi că evenimentul acesta este acelaşi cu acela descris în 2Tesaloniceni 2,7 şi Apocalips 13,2.

2. 3. Că termenul ,,necurmat” se referă la slujba preoţească necurmată a Domnului Hristos în sanctuarul ceresc (Evrei 7,25; 1Ioan 2,1) şi la adevăratul cult al lui Hristos, în epoca Evangheliei; că îndepărtarea necurmatei reprezintă substituirea de către papalitate a unităţii voluntare a tuturor celor care cred în Hristos cu o unitate obligatorie într-o biserică vizibilă, a autorităţii lui Hristos, capul invizibil al bisericii cu autoritatea capului vizibil – papa –, a accesului direct la Hristos al tuturor credincioşilor cu ierarhia preoţească, a mântuirii prin credinţa în Hristos cu un sistem al mântuirii prin fapte rânduit de biserică şi, mai ales, a lucrării de mijlocire a Domnului Hristos ca Mare Preot al nostru în curţile cereşti cu spovedania şi jertfa liturgică; şi că sistemul acesta a abătut aproape deplin atenţia oamenilor de la Hristos şi în felul acesta i-a lipsit de beneficiile lucrării Sale.

Mai departe, întrucât această a treia concepţie susţine că cornul cel mic este un simbol atât al Romei imperiale cât şi al Romei papale (vezi comentariul la v. 9, 13), prezicerile cu privire la lucrările lui mai pot fi înţelese ca aplicându-se la Roma păgână ca şi la Roma papală. Astfel ,,necurmata” se mai poate referi şi la Sanctuarul pământesc şi slujbele lui, iar îndepărtarea ,,necurmatei” la pustiirea Templului de către legiunile romane în anul 70 d.Hr. , şi încetarea ca urmare a acesteia a săvârşirii jertfelor. Acesta era aspectul activităţii ,,urâciunii pustiitorului” la care se referea Domnul Hristos în schiţarea de către El a evenimentelor viitoare (vezi comentariul la Daniel 11,31; comp. Matei 24,15-20; Luca 21,20).

Comentând aceste trei concepţii se poate spune că cea cu Antioh poate fi înlăturată pentru motivul că Antioh nu corespunde perioadei de timp şi nici altor specificaţii ale profeţiei (vezi comentariul la Daniel 9,25).

Atât a doua cât şi a treia explicaţie au fost susţinute de diferiţi interpreţi valoroşi din cadrul Mişcării Advente. Unii cercetători devotaţi ai Bibliei au susţinut că ,,necurmat” se referă la slujba preoţească a Domnului. Probabil că acesta este unul din pasajele Scripturii cu privire la care trebuie să mai aşteptăm pentru un răspuns definitiv. Aşa cum se întâmplă şi cu alte pasaje dificile ale Scripturii, se poate spune că mântuirea noastră nu depinde de deplina înţelegere a sensului pasajului din Daniel 8,11.

Cu privire la dezvoltarea istorică a celei de-a doua şi a treia concepţii vezi p. 60-64.

Locul. Ebr. makon, ,,aşezarea”. Makon este folosit în expresia ,,pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese ” (Evrei 2,68). Referirea primară aici ar fi la distrugerea Ierusalimului (vezi Daniel 9,26).