7:7 După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
Fiara a patra. Compară v. 19. Probabil că în lumea naturală nu exista nici o paralelă prin care să fie desemnată această făptură hidoasă, deoarece nu se face nici o comparaţie ca în cazul primelor trei fiare. N-ar trebui să fie nici o îndoială, totuşi, cu privire la faptul că ea reprezintă aceeaşi putere care este înfăţişată prin picioarele de fier ale chipului celui mare (vezi comentariul la cap. 2,40).
Este limpede din istorie că puterea mondială care a urmat celui de al treilea imperiu profetic a fost Roma. Totuşi, tranziţia a fost gradată aşa că este imposibil de a se indica un anumit eveniment care să marcheze schimbarea. După cum s-a spus mai înainte, imperiul lui Alexandru s-a împărţit începând cu 301 în patru (mai târziu trei) regate elenistice (vezi comentariul la cap. 8,8), iar înlocuirea lor prin Imperiul Roman a fost un proces gradat realizat în câteva stadii principale. Scriitorii diferă în încercarea de a alege un punct de trecere semnificativ.
În anul 200 î.Hr., când Cartagina nu mai era un rival (deşi n-a fost distrusă decât la peste o jumătate de secol mai târziu), Roma era stăpâna părţilor mediteraneene de apus şi începuse să intre în contact cu răsăritul, unde de aici înainte de asemenea urma să devină dominantă. În anul 197 Roma a înfrânt Macedonia şi a aşezat statele greceşti sub protecţia sa. În anul 190 Roma l-a înfrânt pe Antioh III şi a ocupat teritoriul seleucid spre răsărit până la Munţii Taurus. În anul 168, prin bătălia de la Pydna, Roma a pus capăt monarhiei din Macedonia, împărţind teritoriul acesteia în patru confederaţii; şi probabil în acelaşi an l-a determinat pe Antioh IV să nu mai atace Egiptul. În anul 146 Roma anexează Macedonia ca provincie şi aşează majoritatea cetăţilor greceşti sub conducerea guvernatorului Macedoniei.
Dacă stăpânirea Romei asupra Răsăritului este socotită de la înlăturarea monarhilor celor trei regate elenistice, prin puterea romană, data de 168 poate fi socotită ca primul pas în acest proces. Totuşi, regii seleucizi şi potolemaici au rămas pe tronurile lor până mult mai târziu, 63 în Siria şi 30 în Egipt. Dacă se consideră datele anexării acestor trei regate ca provincii romane, datele ar fi respectiv 146, 64 şi 30. Unii istorici scot în evidenţă data de 168 datorită faptului că Roma a cucerit Macedonia şi a salvat Egiptul de a cădea sub stăpânirea regatului seleucid prin simplul fapt că a interzis invazia lui Antioh IV. Aceasta demonstra că practic Roma controla toate cele trei regate chiar dacă încă nu cucerise decât unul singur dintre ele.
Când este vorba de un proces treptat, nu se poate fixa o singură dată. Fără a se ţine cont de alegerea datei sau datelor celor mai semnificative, schimbarea puterii mondiale şi trecerea ei la Roma este clară, iar absorbirea teritoriului lui Alexandru din Macedonia până la Eufrat s-a încheiat în anul 30 î.Hr. Vezi articolul despre perioada inter-testamentară din Vol. V.
Dinţi mari de fier. Dinţii enormi metalici vorbesc despre cruzimea şi putere. După cum fiara sfâşia în bucăţi şi îşi devora prada cu aceşti colţi groteşti, tot aşa şi Roma devora naţiuni şi popoare prin cuceririle ei. Uneori cetăţi întregi au fost distruse, ca în cazul Corintului la 146 î.Hr., apoi chiar regate, ca de pildă Macedonia şi dominioanele seleucide, au fost împărţite în provincii.
Călca în picioare ce mai rămânea. Acolo unde Roma nu nimicea sau subjuga un popor, adesea îi folosea pe oameni ca sclavi sau îi vindea ca robi. În intensitatea puterii ei de a distruge, Roma a întrecut împărăţiile care conduseseră lumea anterior.
Zece coarne. Explicate ca fiind ,,zece împăraţi” (v. 24). Dacă ,,cei patru împăraţi din v. 17 reprezintă împărăţii sau regate (vezi comentariul la v. 3), paralelă a celor patru imperii ale cap. 2, atunci este tot atât de logic a înţelege că aceşti ,,zece împăraţi” sunt şi ei regate, după cum cele patru corne ale ţapului sunt ,,patru împărăţii” (cap. 8,22). Invadarea succesivă a Imperiului Roman de către numeroase triburi germanice, şi înlocuirea imperiului printr-o serie de state sau monarhii separate, este o realitate istorică bine atestată. Datorită faptului că zeci de triburi barbare au invadat Imperiul Roman, comentatorii au alcătuit liste diferite ale regatelor ce s-au întemeiat. Lista următoare este reprezentativă: ostrogoţii, vizigoţii, francii, vandalii, suevii, alemanii, anglo-saxonii, herulii, lombarzii, burgunzii. Unii preferă să-i aşeze pe huni în locul alamanilor, deşi hunii au dispărut de timpuriu fără să fi lăsat un regat organizat. Perioada aceasta a fost o perioadă de mari răsturnări, confuzie şi schimbare, timp în care un mare număr de state şi-a asigurat independenţa.
Principalele teritorii din imperiul lui Alexandru (1)
Principalele teritorii din imperiul lui Alexandru (2)