Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 7:4


7:4 Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.

Leu... aripi de vultur. Un simbol corespunzător pentru Babilon. Leul înaripat se găseşte pe obiectele de artă babiloniene. Combinaţia de leu şi vultur era un motiv obişnuit – mai adesea un leu cu aripi de vultur, uneori cu gheare sau cioc; o compoziţie asemănătoare era vulturul cu cap de leu. Leul înaripat este una din înfăţişările fiarei adesea zugrăvite ca fiind în luptă cu Marduc, zeul patron al cetăţii Babilon. Cu privire la combinaţiile acestea de leu-vultur vezi S.H. Langdon, Semitic Mythology (,,The Myhtology of All Races”, vol. 13), p. 118, 277-282, şi Fig. 51 din faţa p. 106 (leu înaripat) şi p. 116, 117 (vultur cu cap de leu); vezi ilustraţii ale diferitelor fiare babiloniene şi asiriene compuse în E. L. Froom Prophetic Faith of Our Fathers, Vol. I, p. 50, 52.

Alţi profeţi s-au referit la împăratul Nebucadneţar prin imagini similare (Ieremia 4,7; 50,17.44; Plângeri 4,19; Ezechiel 17,3.12; Habacuc 1,8). Leul ca împărat al fiarelor şi vulturul ca împărat al păsărilor constituiau un simbol potrivit al Imperiului Babilonian aflat în culmea gloriei lui. Leul este vestit pentru puterea lui, în timp ce vulturul este cunoscut pentru tăria şi întinderea zborului său. Puterea lui Nebucadneţar era simţită nu numai în Babilon ci de la Marea Mediterană până la Golful Persic, şi din Asia Mică până în Egipt. Astfel este potrivit, pentru a reprezenta întinderea puterii babiloniene ca leul să fie înzestrat cu aripi de vultur.

Smuls. Leul nu mai era în stare să zboare ca un vultur care se aruncă asupra prăzii sale. Aceasta se referă fără îndoială la vremea când împăraţi mai puţin puternici i-au urmat lui Nebucadneţar în împărăţia babiloniană, conducători sub a căror administraţie Babilonul şi-a pierdut gloria şi puterea. Unii au sugerat o posibilă referire şi la ultima parte a vieţii lui Nebucadneţar când timp de şapte ani el a fost lipsit nu numai de puterea, ci şi de raţiunea sa (cap. 4,31-33).

Sculându-se. Un leu stând în picioare ca un om este un semn al pierderii calităţilor sale de leu.

O inimă de om. Porecla regelui Richard ,,Inimă-de-Leu”, îi atribuia un curaj şi o îndrăzneală neobişnuite. Dimpotrivă, o ,,inimă-de-om” ar arăta laşitate şi timiditate. În anii decăderii lui Babilonul a ajuns să fie slab şi plăpând din cauza bogăţiei şi a luxului, şi a căzut pradă împărăţiei medopersane.

Unii văd în expresia ,,inimă de om” dispariţia caracteristicilor animalice de lăcomie şi ferocitate, şi umanizarea împăratului Babilonului. Acestea i s-ar putea aplica lui Nebucadneţar în urma experienţei sale umilitoare, dar nu ar fi o reprezentare potrivită a imperiului în ultimii săi ani.