6:7 Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de trei zeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei.
Toate căpeteniile. Fără îndoială o minciună, deoarece este îndoielnic că toţi fuseseră consultaţi.
Oricine va face o rugăciune. Un decret de felul acesta ar fi fost ceva cu totul străin pentru perşi, care şi-au câştigat reputaţia de a fi mărinimoşi în materie de toleranţă religioasă. Este de neimaginat ca un om ca Cir să semneze un astfel de decret. Totuşi este evident că Darius Medul avea altă creştere. Nu ştim multe cu privire la concepţia mezilor despre toleranţa religioasă. Cir, împăratul persan, a rezidit templele naţiunilor distruse de babilonieni şi prin aceasta a arătat spiritul său de toleranţă faţă de sentimentele şi practicile religioase ale altor popoare. Pe de altă parte Darius I pretindea că falsul Smerdis, predecesorul său, un mag din Media care a domnit timp de aproape jumătate de an în anul 522 î.Hr., şi-a dovedit spiritul de intoleranţă religioasă distrugând templele. Deşi generalizările sânt supuse greşelii, trebuie să admitem posibilitatea că mezii, sau cel puţin o parte din conducătorii lor, au manifestat mai puţină toleranţă religioasă decât perşii.
S-a mai spus şi că porunca de a nu se face rugăciuni timp de o lună decât numai către împărat, deşi în cazul acesta aţintită în special către Daniel, ar fi putut fi sugerată de un obicei religios naţional de o origine mai veche la mezi, potrivit căruia împăratului i se dădeau onoruri divine. Herodot (i. 199) observă că Deioces, unul din cei mai timpurii împăraţi cunoscuţi ai mezilor, făcuse din persoana sa obiectul unei temeri reverenţioase a supuşilor săi scoţându-se de sub observaţia oamenilor de rând, pentru a-i convinge pe oameni că el era un om deosebit de ei. Că până şi împăraţii perşi erau gata ca ocazional să accepte onoruri divine este evident din faptul că în Egipt ei au îngăduit să se adauge atribute divine numelor lor. Inscripţiile hieroglife îl menţionează pe Cambises ca ,,fiul lui Ra” zeul-soare; şi pe Darius ca ,,fiul zeului”. Prin urmare nu este necesar să mergem de-a lungul istoriei până la împăraţii romani pentru a găsi primele paralele istorice la porunca menţionată în Daniel 6,7, aşa cum au pretins unii învăţaţi critici.
Groapa cu lei. Literatura şi operele de artă contemporane îi înfăţişează adesea pe împăraţii din antichitate, ca de pildă pe ai Egiptului, Asiriei şi Persiei, ca fiind angajaţi în sportul vânării de animale sălbatice. Vânatul consta mai ales din lei, dar includea şi pantere, zimbri şi elefanţi. Cronicile amintesc despre regi vasali cari trimiteau ca tribut animale sălbatice captive stăpânilor lor împăraţi din Mesopotamia. Acolo erau ţinute în menajerii, ca simboluri ale puterii mondiale a împăratului şi pentru distracţia împăratului şi a prietenilor acestuia. Deşi nu se cunosc exemple de pedeapsă cu moartea prin aruncarea vinovatului la animale sălbatice din rapoartele contemporane de pe vremea perşilor, aceste surse amintesc forme extraordinar de sălbatice de pedeapsă capitală ordonate de împăraţii persani, altminteri umanitari.