6:3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.
Duh înalt. Sau ,,spirit ales”. Aceasta a fost prima dată când observatori de neam împărătesc au găsit un ,,duh” aparte în Daniel. Nebucadneţar mărturisise că Daniel poseda ,,duhul dumnezeilor celor sfinţi” (cap. 4,8). Regina mamă repetase expresia aceasta în convorbirea ei cu Belşaţar în ultima şi decisiva lui noapte (cap. 5,11). Cu acelaşi prilej ea atrăsese atenţia la ,,duhul înalt” care fusese observat la Daniel (cap. 5,12). Fără îndoială că duhul acesta se manifestase nu numai în rezolvarea ,,întrebărilor grele” (cap. 5,12) ci şi printr-o cinste scrupuloasă, credincioşie neclintită, loialitate faţă da datorii, şi integritate în cuvinte şi fapte – calităţi rar întâlnite la slujitorii civili ai vremii. O scurtă întrevedere cu acest vârstnic om de stat, un supravieţuitor al epocii de aur a Babilonului imperial, a fost suficientă pentru a-l convinge pe Darius că Daniel ar constitui o bună alegere ca administrator principal al noului imperiu şi ca sfetnic al coroanei.