5:1 Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui, şi a băut vin înaintea lor.
Belşaţar. Numele babilonian Bel-s-ar-ussus însemnează ,,Bel să-l apere pe împărat”. Belşaţar a fost întâiul născut al lui Nabonid, ultimul împărat al Imperiului Neo-Babolonian. Vezi Nota Adiţională de la sfârşitul acestui capitol.
Împăratul. Pe când Nabonid se afla în Liban pentru a se vindeca de o boală, chiar la scurt timp înainte de a porni într-o campanie împotriva Temei din Arabia de apus, l-a chemat pe fiul său cel mai mare (Belşaţar), şi ,,i-a încredinţat domnia” (vezi Nota Adiţională de la sfârşitul acestui capitol). Aceasta se petrecea în ,,al treilea an”. Dacă este vorba despre al treilea an de domnie, era în iarna lui 553/552. Unii învăţaţi sunt de părere că este vorba de al treilea an după completarea templului din Haran; dacă lucrurile stau aşa numirea lui Belşaţar în funcţia de coregent a avut loc la doi sau trei ani mai târziu, dar cu ceva vreme înainte de anul al VII-lea de domnie al lui Nabonid, în care Nabonid se afla la Tema. De la momentul acesta Belşaţar a condus treburile Babiloniei ca împreună domnitor cu tatăl său, în timp ce Nabonid îşi avea reşedinţa la Tema unde a rămas mai mulţi ani. Potrivit cu ,,Cronica în Versuri a lui Nabonid”, Belşaţar deţinea ,,domnia”. De aceea Daniel n-a făcut o greşeală să-l numească pe Belşaţar ,,împărat”, deşi criticii declarau anterior că Daniel a greşit.
Un mare ospăţ. Din versetele 28 şi 30 se poate trage concluzia că ospăţul a avut loc în cursul nopţii în care Babilonul a căzut în mâinile oştirii lui Cirus. Xenofon a consemnat tradiţia că la data căderii Babilonului ,,avea loc la Babilon o sărbătoare, când întreg Babilonul era obişnuit să bea şi să petreacă toată noaptea” (Cyropaedia, vii. 5. 15). Este inexplicabil cum Belşaţar a dat un ospăţ tocmai după căderea cetăţii Sippar, şi la numai câteva zile după bătălia pierdută de la Opis (vezi. Vol. III, p. 49). În aparenţă, el se simţea într-o siguranţă netulburată în capitala lui, protejat de ziduri puternice şi de un sistem de canale care putea, în caz de primejdie, să inunde teritoriul înconjurător şi să facă dificilă pentru invadator apropierea de cetate (vezi PK 528).
Este binecunoscut că monarhii din antichitate obişnuiau să dea ospeţe curtenilor lor. O stelă recent descoperit la Nimrud, vechiul Calah, aminteşte faptul că împăratul Asurbanipal II a dat un mare ospăţ la inaugurarea unui nou palat. Se spune că a dat de mâncare şi de băut şi că a găzduit 69.574 de oameni timp de 10 zile. Istoricul grec Ctesias afirmă că împăraţii persani hrăneau câte 15.000 de oameni în fiecare zi, şi că Alexandru cel Mare a avut 10.000 de oaspeţi la ospăţul său de nuntă. Un ospăţ asemănător este descris în Estera 1,3-12.
Înaintea lor. Faptul că se accentuează gestul lui Belşaţar de a bea înaintea oaspeţilor săi, pare să arate că acelaşi obicei exista la curtea babiloniană ca şi la cea persană, unde împăratul de obicei mânca într-o sală separată, iar numai în ocazii speciale mânca împreună cu oaspeţii săi. Ospăţul lui Belşaţar pare să fi fost o astfel de ocazie. Pentru o descriere a sălii în care probabil că a avut loc ospăţul, vezi p. 798.