5:10 Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale, şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
Împărăteasa. De pe vremea lui Iosif Flavius (Antichităţi, x. 11. 2) comentatorii au considerat
o de obicei pe această ,,împărăteasă” ca fiind mama sau bunica împăratului (vezi PK 527). După obiceiurile orientale numai mama împăratului putea îndrăzni să vină în faţa împăratului fără să fi fost invitată. Chiar şi soţia împăratului şi-ar fi primejduit viaţa dacă ar fi făcut aşa ceva (vezi Estera 4,11.16). Scrisorile cuneiforme babiloniene scrise de împăraţi mamelor lor prezintă un ton de un deosebit respect şi arată lămurit poziţia înaltă rezervată mamelor împăraţilor de către fiii lor. Poziţia aceasta înaltă a unei împărătese mame poate fi dedusă şi din faptul că atunci când în anul 547, a murit mama lui Nabonid, bunica lui Belşaţar, la Dur Karaşu pe Eufrat mai sus de Sippar, a avut loc un doliu oficial îndelungat al curţii. Faptul morţii ei înainte de evenimentele acestui capitol nu era cunoscut de comentatorii care o identificau pe ,,împărăteasă” ca bunica lui Belşaţar.
Să trăieşti veşnic împărate. Cu privire la această formulă de salut curentă vezi comentariul la cap. 2,4.