4:8 La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:
Beltşaţar. Naraţiunea îl prezintă pe Daniel, mai întâi prin numele lui iudaic, prin care era cunoscut conaţionalilor săi, apoi prin numele lui babilonian, dat lui în cinstea zeului principal al lui Nebucadneţar (vezi comentariul la cap. 1,7).
Pentru ce Daniel a fost lăsat atât de mult timp mai la urmă, cu toate că era socotit ,,căpetenia vrăjitorilor” (v. 9), nu se explică. Unii au sugerat că Nebucadneţar intenţiona ca mai întâi să afle ce au de zis haldeii în general cu privire la visul extrem de tulburător, înainte de a asculta adevărul deplin, despre care bănuia că era nefavorabil (compară cazul împăratului Ahab, 1Regi 22,8). Numai după ce ceilalţi înţelepţi ai castei învăţaţilor oculţi s-au dovedit incapabili de a-l satisface pe împărat l-a chemat pe omul care, într-o ocazie anterioară, îşi demonstrase priceperea şi înţelepciunea superioară în interpretarea visurilor (cap. 2; comp. cap. 1,17.20).
Dumnezeilor celor sfinţi. Sau, ,,Dumnezeului Celui sfânt”, cum zic unele traduceri. Cuvântul aramaic pentru ,,dumnezei” este ’elohim un termen folosit deseori pentru dumnezeii neadevăraţi (vezi Ieremia 10,11; Daniel 2,11.47; 3,12; 5,4), dar care I se poate aplica şi adevăratului Dumnezeu (vezi comentariul la Daniel 3,25; comp. Daniel 5,11.14). Expresia descoperă lucrul care l-a făcut pe împărat încrezător în puterea şi priceperea superioară a lui Daniel. Ea mai descoperă şi că Nebucadneţar avea o concepţie despre natura acelei Divinităţi căreia Daniel îi datora o asemenea putere şi înţelepciune. Daniel şi tovarăşii săi dăduseră mărturie fără ezitare cu privire la Dumnezeul căruia I se închinau. Expresia, repetată în v. 9 şi 18 din Daniel 4, arată clar că Nebucadneţar în nici un caz nu uitase ceea ce aflase cu ocazia anterioară despre darul profetic deosebit al acestui iudeu şi despre legătura lui cu adevăratul Dumnezeu.
În loc de ,,are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi”, traducerea lui Theodotion zice ,,care are în el Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu”. LXX originală omite în întregime versetele de la 5b la 10b.