4:17 Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!
Străjeri. Vezi comentariul la v. 13. Pluralul presupune existenţa unui sfat sau a unei adunări (vezi Iov 1,6-12; 2,1-6).
Pentru ca cei vii. Cuvintele acestea descoperă planul divin în executarea ordinului. Felul cum Dumnezeu a procedat cu Babilonul şi împăratul acestuia trebuia să fie o ilustraţie pentru alte naţiuni şi conducătorii lor cu privire la acceptarea sau respingerea planului divin în privinţa popoarelor.
Cel Prea Înalt stăpâneşte. În treburile naţiunilor Dumnezeu continuu ,,lucrează în linişte şi cu răbdare propria Sa voinţă” (Ed 173). Uneori, ca şi cu chemarea lui Avraam, El rânduieşte o serie de evenimente care urmăresc să demonstreze înţelepciunea căilor Sale. Din nou, ca şi în lumea antediluviană, El îngăduie ca răul să-şi croiască drumul său şi să scoată la iveală nebunia împotrivirii faţă de principiile cele drepte. Dar la timpul potrivit, ca şi în cazul eliberării evreilor din Egipt, El intervine ca nu cumva forţele răului să înfrângă mijloacele Sale pentru salvarea lumii. Fie că Dumnezeu porunceşte, permite sau interzice, ,,jocul complicat al evenimentelor omeneşti este sub controlul divin”, iar ,,un plan principal se vede la lucru în mod evident în decursul veacurilor” (PK 536, 535; vezi Ed 174; Rom. 13,1).
,,Fiecărei naţiuni ... Dumnezeu i-a rânduit un loc în măreţul Său plan” şi i-a dat prilejul de ,,a împlini planul Veghetorului şi al celui Sfânt” (Ed 178, 177). În iconomia divină funcţia guvernării este de a proteja şi de a consolida naţiunea, de a-i da prilej poporului ei să realizeze planul Creatorului pentru el, şi de a permite altor naţiuni să facă acelaşi lucru (Ed 175) – pentru ca toţi oamenii ,,să-L caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind” (Fapte 17,27).
O naţiune este puternică în măsura credincioşiei cu care împlineşte scopul lui Dumnezeu pentru ea; succesul ei depinde de folosirea puterii care i-a fost încredinţată; supunerea ei faţă de principiile divine constituie întotdeauna măsura prosperităţii ei; iar soarta ei este hotărâtă de alegerea pe care conducătorii şi poporul ei o fac cu privire la aceste principii (Ed 175, 174, 177, 178, PP 536). Dumnezeu acordă înţelepciune şi putere care vor consolida naţiunile care Îi rămân credincioase, dar le părăseşte pe acelea care atribuie măreţia lor realizărilor omeneşti şi lucrează independent de El (PK 501).
Oamenii ,,care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi pentru a se guverna pe ei înşişi” (GC 584). Atunci când în loc să fie un protector al oamenilor, o naţiune se transformă într-un opresor crud şi arogant, căderea ei este inevitabilă (Ed 176). Pe măsură ce naţiunile au lepădat una după alta principiile lui Dumnezeu, măreţia lor s-a stins, puterea lor s-a dus, iar locul lor a fost ocupat de alţii (Ed 177). ,,Toţi îşi hotărăsc soarta prin propria lor alegere”, iar lepădând principiile lui Dumnezeu îşi aduc la îndeplinire propria ruinare” (Ed 178, 177). ,,Jocul complicat al evenimentelor omeneşti este sub control divin. În mijlocul certurilor şi agitaţiei popoarelor, Acela care şade pe heruvimi încă mai călăuzeşte treburile pământului” şi conduce ,,totul pentru realizarea propriilor Sale planuri” (Ed 178). Vezi comentariul la cap. 10,13.
Cel mai de jos. Aramaic, şefal, ,,jos”, ,,umil”. Verbul este tradus cu ,,smerit” în cap. 5,22 şi ,,să smerească” în cap. 4,37.