3:6 Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.
Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ. Împăratul şi sfetnicii lui, aparent aşteptându-se la cazuri de refuz, ameninţau cu pedeapsa cea mai crudă pe oricine ar fi refuzat să asculte porunca. În afară de iudei, ale căror convingeri religioase interziceau plecăciunea înaintea chipului (Exod 20,5), popoarele din antichitate nu ridicau obiecţii împotriva închinării la idoli. Prin urmare refuzul de a se pleca înaintea chipului lui Nebucadneţar ar fi fost considerat o dovadă de vrăjmăşie faţă de Nebucadneţar şi faţă de guvernarea lui. Dacă împăratul şi-a dat sau nu seama dinainte de situaţia dificilă în care îi punea pe slujitorii săi iudei loiali, nu se ştie. Este posibil să-l fi trimis pe Daniel într-o călătorie, ca să-l ferească de încurcătură (vezi comentariul la v. 1). Din legăturile lui cu Daniel împăratul trebuie să fi ştiut că un iudeu credincios va refuza să se închine la chip, şi că un astfel de refuz nu trebuie interpretat ca un semn de necredincioşie.
Cuptor aprins. Deşi nu sunt cunoscute multe exemple din vechime ale acestui mod de administrare a pedepsei cu moartea, totuşi sunt câteva confirmate. Unul vine din al II-lea mileniu î.Hr. în care robii sunt ameninţaţi cu pedeapsa aceasta. Este demn de notat faptul că acelaşi cuvânt pe care l-a folosit Daniel pentru cuptor (’attum) este găsit şi în textele cuneiforme babiloniene (utunum). Al doilea exemplu vine de la ginerele lui Nebucadneţar, Nergal-şar-usur. Într-una din inscripţiile sale imperiale pretinde ca i-a ,,ucis cu foc pe vrăjmaşi şi pe neascultători”. Compară Ieremia 29,22.
Cuptorul aprins era probabil un cuptor pentru cărămizi. Deoarece toate clădirile erau construite din cărămizi, multe din ele din cărămizi arse, existau numeroase în vecinătatea vechiului Babilon. Săpăturile arată că cuptoarele de cărămidă din antichitate erau asemănătoare cu cele moderne şi erau numeroase în regiunea aceea. Aceste cuptoare sunt de obicei construcţii conice făcute din cărămizi. Cărămizile care urmează să fie arse sunt puse aliniate lângă pereţii interiori. O deschizătură în peretele lateral îngăduie introducerea de combustibil. Combustibilul consta dintr-un amestec de păcură şi pleavă. Astfel se produce o căldură teribilă, iar prin deschizătură se pot observa cărămizile încălzite până la o incandescenţă albă.