Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 3:28


3:28 Nebucadneţar a luat cuvântul, şi a zis: Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!

Binecuvântat să fie Dumnezeu. Salvarea miraculoasă a celor trei bărbaţi a făcut o adâncă impresie asupra împăratului şi i-a schimbat părerile lui eronate anterioare (v. 15) cu privire la Dumnezeul evreilor. Nebucadneţar vorbeşte acum în termeni elogioşi despre puterea acestui Dumnezeu, proclamând public că acest Dumnezeu îi salvase pe închinătorii Săi, şi decretând că oricine Îl va dezonora pe acest Dumnezeu, va fi pedepsit cu moartea (v. 29). Recunoaşterea lui dovedea un progres în concepţia lui despre Dumnezeu (vezi cap. 3,47; p. 751).