2:47 Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!
Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor. Expresia este la gradul superlativ. Nebucadneţar, care îl numea pe patronul său, zeul Marduc, ,,domnul zeilor”, aici recunoaşte că Dumnezeul lui Daniel este infinit superior faţă de oricare din aşa-numiţii zei ai babilonienilor.
Domnul împăraţilor. Evident că Nebucadneţar ştia că titlul acesta era un titlu aplicat lui Marduc în mitul babilonian al creaţiunii; el însuşi primea anual domnia sa de la Marduc cu prilejul sărbătorii Anului Nou. Mai mult, el era numit după numele lui Nabu, fiul lui Marduc, scriitorul Tăbliţelor Destinului.
Nebucadneţar era el însuşi un om de o inteligenţă şi o înţelepciune superioară, după cum o dovedesc măsurile luate de el pentru formarea profesională a curtenilor săi (cap. 1,3-4) şi capacitatea lui de a aprecia ,,înţelepciunea şi priceperea” lor (v. 18-20). Oricât de imperfectă ar fi fost concepţia lui Nebucadneţar despre adevăratul Dumnezeu, el avea acum probe de nezdruncinat că Dumnezeul lui Daniel era infinit mai înţelept atât faţă de înţelepţii Babilonului cât şi faţă de zeii lui. Experienţele de mai târziu urmau să-l convingă pe împăratul Nebucadneţar să respecte şi alte atribute ale Dumnezeului cerului (vezi comentariul la cap. 3,28-29; 4,34.37; vezi şi p. 751).