2:46 Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme.
A căzut cu faţa la pământ. Un semn de respect şi de reverenţă. Astfel de expresii ale respectului se observă adesea în Vechiul Testament (Geneza 17,3; 2Samuel 9,6; 14,4).
S-au închinat. Aramaicul segad, un cuvânt care pare să implice în mod normal adorare cultică. Împăratul a căzut cu faţa la pământ aşa că pare să însemneze ceva mai mult decât numai că ,,s-a închinat” (vezi Vol. II, în faţa p. 49, o ilustraţie care îl înfăţişează pe un petiţionar prosternându-se înaintea unui rege). Segad este folosit în tot cuprinsul capitolului al III-lea pentru a descrie adorarea chipului de aur solicitată de către împărat, dar refuzată de către evrei. Cuvintele ebraice care corespund pentru ,,jertfă de mâncare” şi ,,miresme”, combinate cu ,,să i se aducă” implică în mod clar actul adorării cultice. Dacă Daniel a îngăduit aceste acte fără de dezaprobare nu ni se spune. Raportul spune numai că Nebucadneţar a poruncit să se aducă lui Daniel jertfă de mâncare şi miresme, dar nu spune că acţiunile au fost şi săvârşite. Daniel poate că a atras atenţia cu tact că afirmase chiar mai înainte că descoperirea venea de la Dumnezeul cerului, şi că el nu o primise pentru că ar fi avut vreo superioritate a inteligenţei (vezi comentariul la v. 30).
În lumina refuzului de către Petru a adorării din partea lui Corneliu (Fapte. 10,25.26), şi de către Pavel şi Barnaba a închinării din partea locuitorilor din Listra (Fapte. 14,11-18), şi a mustrării lui Ioan de către înger când a căzut la picioarele lui să i se închine (Apocalips 19,10), mulţi consideră că ar fi fost improbabil ca Daniel să-i fi îngăduit împăratului să i se închine. Alţii consideră că, întrucât Dumnezeu primeşte sinceritatea motivului atunci când oamenii urmează lumina cea mai bună pe care o au, Daniel poate a fost îndrumat să nu oprească lucrurile de data aceasta. Mulţi comentatori urmează sugestia lui Ieronim că Nebucadneţar nu l-a adorat pe Daniel, ci prin Daniel Îl adora pe Dumnezeul lui Daniel. Ei mai atrag atenţia şi la raportul dat de Iosif Flavius cu privire la felul în care Alexandru cel Mare s-a plecat înaintea marelui preot iudeu şi când Parmenio, generalul împăratului, l-a întrebat pe acesta cu privire la sensul acestui act, Alexandru a răspuns: ,,Nu l-am adorat pe el, ci pe Acel Dumnezeu care l-a onorat pe el cu marea lui preoţie” (Antichităţi, xi. 8. 5). Totuşi o strictă interpretare a celei de-a doua porunci a Decalogului pune toate faptele de acest fel sub cel mai serios semn de întrebare.
Până la data aceea Nebucadneţar prea puţin ştiuse despre adevăratul Dumnezeu şi cu atât mai puţin despre felul cum să I se închine. Până aici cunoştinţa lui despre Dumnezeu era mărginită la ceea ce văzuse din caracterul divin reflectat în viaţa lui Daniel şi la ceea ce-i spusese Daniel cu privire la Dumnezeu. Este întru totul posibil ca Nebucadneţar, văzând în Daniel pe reprezentantul ,,zeilor, a căror locuinţă nu este printre muritori” (v. 11), a intenţionat ca actele de cult acordate lui Daniel să fie în onoarea Dumnezeului lui Daniel. Datorită cunoaşterii limitate a adevăratului Dumnezeu, fără îndoială că Nebucadneţar a făcut tot ce se pricepea mai bine atunci pentru a-şi dovedi recunoştinţa şi pentru a-L onora pe Acela a cărui înţelepciune şi putere se manifestaseră într-un mod atât de impresionant.
Jertfă de mâncare. Cuvântul ebraic corespunzând celui aramaic folosit aici înseamnă în general jertfă fără de sânge (vezi comentariul la cap. 9,21). Miresme. Adică, tămâie.