2:40 Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.
A patra împărăţie. Aceasta nu este faza următoare, divizată, a imperiului lui Alexandru, ci imperiul următor, care a cucerit lumea macedoneană. Daniel reprezintă în altă parte regatele elenistice, diviziunile imperiului lui Alexandru, prin cele patru coarne ale ţapului grec (cap. 8,22) nu printr-o fiară aparte (compară cele patru capete ale leopardului; vezi comentariul la cap.7,6).
Este evident că împărăţia care a urmat rămăşiţelor divizate ale Imperiului Macedonean al lui Alexandru a fost aceea pe care pe bună dreptate Gibbon a intitulat-o ,,monarhia de fier” a Romei, cu toate că nu era o monarhie pe vremea când a devenit puterea conducătoare mondială. Roma timpurie a fost colonizată, cu mult timp înainte de data tradiţională 753 î.Hr., de triburile latine care veniseră în Italia în valuri succesive cam pe vremea când alte triburi indo-europene se colonizau în Grecia. Cam de prin secolul al VIII-lea până în secolul al V-lea cetatea-stan latină era cârmuită de regi etrusci, care au venit în Italia în secolul al X-lea, şi mai ales de greci, care au ajuns două secole mai târziu.
Pe la 500 î.Hr., statul roman a devenit o republică, şi a rămas republică timp de aproape 500 de ani. Pe la 265 î.Hr., toată Italia era sub controlul roman. În jurul lui 200 î.Hr., Roma ieşise victorioasă din lupta ei pe viaţă şi pe moarte cu rivala ei nord-africană Cartagina (original o colonie feniciană). De aici înainte Roma a rămas stăpâna Mediteranei apusene, şi mult mai puternică decât oricare stat din răsărit, deşi nu ajunsese încă să se măsoare cu ele. Începând de atunci Roma mai întâi a dominat şi apoi a absorbit, pe rând, cele trei regate supravieţuitoare ale succesorilor lui Alexandru (vezi comentariul la cap. 7,6), şi astfel a devenit următoarea putere mondială după aceea a lui Alexandru. Această a patra împărăţie a fost aceea care a supravieţuit cel mai mult şi care s-a întins cel mai mult dintre cele patru, întinzându-se în secolul al II-lea al erei creştine de la Britania până la Eufrat. Pentru profeţiile paralele vezi comentariul la cap. 7,7.
Face totul bucăţi. Tot ce s-a putut reconstitui din istoria romană confirmă descrierea aceasta. Roma şi-a cucerit teritoriul prin forţă sau prin groaza de armatele sale. Mai întâi a intervenit în treburile internaţionale într-o luptă de a-şi păstra viaţa în faţa rivalei sale, Cartagina, şi a fost atrasă într-un război după altul. Apoi, zdrobindu-şi adversarii unul câte unul, în cele din urmă a devenit cuceritorul agresiv şi irezistibil al lumii mediteraneene şi al Europei apusene. La începutul erei creştine şi la scurt timp după aceea, puterea de fier a legiunilor romane stătea în spatele lui Pax Romana – pacea romană. Roma a fost împărăţia cea mai întinsă şi mai puternică din câte cunoscuse lumea până aici.