2:39 După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpâni peste tot pământul.
O altă împărăţie mai neînsemnată. După cum argintul este mai neînsemnat decât aurul, şi imperiul Medo-Persan a fost mai neînsemnat decât imperiul Neo-Babilonian.
Unii comentatori au explicat termenul ,,mai neînsemnat” ca însemnând ,,mai jos în chip”, sau ,,dedesubt”. Expresia înseamnă corect ,,în jos” sau ,,spre pământ”, dar în versetul acesta Daniel vorbeşte nu de poziţia relativă a metalelor, ci a naţiunilor. Făcând o comparaţie între cele două împărăţii, observăm că deşi ultima a cuprins mai mult teritoriu, a fost desigur inferioară în lux şi măreţie. Cuceritorii Mezi şi Perşi au adoptat cultura civilizaţiei complexe babiloniene, deoarece a lor proprie era mai puţin dezvoltată.
Această a doua împărăţie a profeţiei lui Daniel este uneori numită împărăţia Medo-Persană. Ea includea împărăţia Mezilor mai veche şi achiziţiile mai noi ale cuceritorului persan Cir. A doua împărăţie nu poate fi numai împărăţia Mezilor, cum susţin unii, Persia fiind a treia. Împărăţia mezilor a fost contemporană cu cea Neo-Babiloniană, nu succesoarea ei. Media a căzut sub stăpânirea lui Cir persanul înainte de a fi căzut Babilonul. Faptul că după moartea lui Belşaţar, Darius Medul ,,ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor” (cap. 9,1) nu înseamnă că a fost o împărăţie separată a mezilor după cea babiloniană şi înainte ca perşii să se ridice (vezi Vol. III, P. 48-56; 94-96). Darius Medul a domnit în Babilonia prin permisiunea adevăratului cuceritor, Cir (vezi Nota Adiţională la cap. 6), aşa cum în mod evident ştia şi Daniel. Cartea lui Daniel se referă de repetate ori la naţiunea care a cucerit Babilonul, şi pe care Darius o reprezenta, ca fiind aceea a Mezilor şi a Perşilor (vezi comentariul la cap. 5,28; 6,8.28), şi descrie în altă parte această împărăţie dualistă ca fiind o singură fiară (vezi comentariul la cap. 8,3-4).
Originea mezilor şi a perşilor nu este clară, dar se crede că în jurul lui 2000 î.Hr., o serie de triburi ariene conduse de madai (mezi) au început să migreze din ceea ce este acum Rusia de sud în ceea ce mai târziu a devenit Persia de nord, unde apar pentru prima dată în istorie (vezi comentariul la Geneza 10,2; vezi Vol. III, p. 50-51). Printre arienii aceştia au fost şi perşii care s-au colonizat în munţii Zagros învecinându-se cu Elamul târziu în secolul al IX-lea î.Hr. Probabil pe la 675 conducătorul lor s-a aşezat ca domn al cetăţii Anşan. Aici el şi descendenţii lui au domnit în relativă obscuritate. La începutul secolului al VI-lea erau vasali ai împăratului mezilor domnind peste un stat de graniţă, relativ neînsemnat în marele imperiu al mezilor, care se întindea din Asia Mică răsăriteană în jurul nordului şi estului Imperiului Babilonian (vezi Imperiile Rivale în Timpul lui Ieremia; vezi Vol. III, p. 50-51).
La 553 sau 550 î.Hr., Cir, care devenise rege al Persiei ca un vasal al Imperiului Mezilor, l-a învins pe Astiages al Mediei. Astfel perşii subordonaţi anterior au devenit puterea dominantă în ceea ce fusese Imperiul Mezilor. Întrucât perşii au devenit puterea conducătoare începând de pe vremea lui Cir, acum se vorbeşte în general ca despre Imperiul Persan. Însă şi prestigiul mai vechi al Mediei s-a reflectat în expresia ,,Mezii şi Perşii” aplicată la cuceritorii Babilonului pe vremea lui Daniel şi chiar mai târziu (Estera 1,19). Poziţia de onoare a lui Darius Medul după cucerirea Babilonului dovedeşte respectul lui Cir faţă de mezi chiar şi după ce el preluase sceptrul puterii (vezi Vol. III, p. 51-52.95.96.).
Cu ani în urmă, sub călăuzire profetică, profetul Isaia descrisese lucrarea lui Cir (Isaia 45,1). Cuceritorul acesta al Mediei a înfrânt curând triburile învecinate şi a stăpânit de la Ararat în nord până în Babilonia de sud şi până la Golful Persic. Pentru a-şi rotunji imperiul, el l-a bătut pe bogatul Croesus al Lidiei în 547 î.Hr., şi a luat Babilonul prin strategie în 539 î.Hr., (vezi Vol. III, p. 51-55). Cir a recunoscut că Domnul îi dăduse toate aceste împărăţii (2Cronici 36,23; Ezra 1,2). Pentru profeţii paralele privitoare la acest imperiu, vezi comentariul la cap. 7,5; 8,3-7; 11,2.
A treia împărăţie. Urmaşul Imperiului Medo-Persan a fost Imperiul ,,Grec” (mai bine zis Macedonean sau Elenistic) al lui Alexandru şi al succesorilor lui (vezi cap. 8,20.21).
Cuvântul ebraic pentru Grecia este Iavan, care este numele unuia dintre fiii lui Iafet. Iavan este menţionat în genealogie imediat după Madai, părintele Mezilor (vezi comentariul la Geneza 10,2). Cam pe vremea când israeliţii se colonizau în Canaan, acele triburi indo-europene numite mai târziu greci migrau în valuri succesive în ţinutul egeic (Grecia de pe continent, insulele şi coastele apusene ale Asiei Mici), biruindu-i sau alungându-i pe locuitorii mediteraneeni mai vechi. Aceste deplasări erau legate de mişcarea popoarelor mării (inclusiv filistenii) pe coastele răsăritene ale Mediteranei (vezi Vol. II, p. 27, 33, 34). Grecii ionieni se găseau în Egipt pe vremea lui Psamtik I (663-609 î.Hr.), şi în Babilonia pe vremea domniei lui Nebucadneţar (605-562 î.Hr.), după cum se atestă de rapoarte scrise.
Grecia era divizată în mici cetăţi-state având o limbă comună, dar cu acţiune puţin unificată. Când ne gândim la Grecia antică ne gândim la epoca de aur a civilizaţiei greceşti, sub conducerea Atenei, în secolul al V-lea î.Hr. Această înflorire a culturii greceşti a urmat după perioada celui mai mare efort unit la cetăţilor-state divizate – apărarea cu succes a Greciei împotriva Persiei pe vremea împărătesei Estera. Cu privire la războaiele persane vezi comentariul la cap. 11,2; vezi şi Vol. III, p. 59-62.
,,Grecia” din cap. 8,21 nu se referă la cetăţile-state divizate ale Greciei clasice, ci mai de grabă la împărăţia macedoneană de mai târziu care a biruit Persia. Macedonenii, o naţiune înrudită de la nordul Greciei propriu-zise, a biruit cetăţile greceşti şi le-a încorporat pentru prima dată într-un stat puternic, unit. Alexandru cel Mare moştenind regatul greco-macedonean de curând dezvoltat de tatăl său, a pornit la extinderea dominaţiei macedonene şi a culturii greceşti spre răsărit, şi a cucerit Imperiul Persan. Profeţia reprezintă împărăţia grecilor venind după perşi, deoarece Grecia n-a devenit o împărăţie decât o dată cu formarea Imperiului Macedonean, care a înlocuit Persia ca putere mondială conducătoare a acelor timpuri (pentru profeţii paralele vezi comentariul la cap.7,6; 8,5-8.21.22; 11,2-4).
Ultimul împărat al Imperiului Persan a fost Darius III (Codomanul) care a fost înfrânt de Alexandru în bătăliile de la Granicus (334 î.Hr.), Issus (333 î.Hr.), şi Arbela sau Gaugamela (331 î.Hr.). Pentru comentarii despre perioada lui Alexandru şi a regatelor elenistice vezi comentariul la cap. 7,6; vezi şi articolul istoric cu privire la perioada inter-testamentară din Vol. V.
Aramă. Adică, bronz (vezi comentariul la 2Samuel 8,8). Ostaşii greci erau vestiţi pentru armura lor de bronz. Coifurile, scuturile şi topoarele lor de luptă erau făcute din bronz. Herodot ne spune că Psamtik I al Egiptului a văzut în piraţii greci invadatori împlinirea unui oracol care prezisese despre ,,oameni de bronz venind de pe mare” (Herodot, IV, 152, 154).
Va stăpâni pământul. Istoria ne raportează că stăpânirea lui Alexandru s-a întins peste Macedonia, Grecia şi Imperiul Persan, incluzând Egiptul şi extinzându-se spre răsărit până în India. A fost cel mai extins imperiu al lumii antice de până atunci. Stăpânirea lui era ,,peste tot pământul” în sensul că nici o putere de pe pământ nu a fost egală cu el, nu că ar fi acoperit întreg pământul sau măcar întreaga lume cunoscută pe atunci. O ,,putere mondială” poate fi definită ca aceea care stă mai presus de toate celelalte, invincibilă, nu neapărat guvernând de fapt peste toată lumea cunoscută. Vechii domnitori foloseau în mod obişnuit afirmaţii superlative. Cir se numea ,,împărat al lumii, ... împărat al celor patru margini (colţuri ale lumii)”. Xerxe se intitula: ,,Marele împărat, împăratul împăraţilor, ... împăratul acestui mare şi întins pământ.”