2:37 Tu, împărate, eşti împăratul împăraţilor, căci Dumnezeul cerurilor ţi-a dat împărăţie, putere, bogăţie şi slavă.
Împăratul împăraţilor. Acelaşi titlu se găseşte în inscripţia împăratului persan Ariaramnes, un contemporan al lui Nebucadneţar.
Dumnezeul cerurilor ţi-a dat. În inscripţiile sale, Nebucadneţar atribuie succesele sale ca împărat zeului său Marduc, dar Daniel, într-o manieră delicată, îi corectează ideile greşite. El afirmă că Dumnezeul cerurilor este Cel care i-a acordat o astfel de putere.
Împărăţie. Teritoriul peste care stăpânea Nebucadneţar avea o istorie lungă şi zbuciumată şi fusese sub conducerea variată a diferitelor popoare şi împărăţii. După Geneza, oraşul Babilon făcea parte din împărăţia întemeiată de Nimrod, strănepotul lui Noe (Geneza 10,8-10). Dintr-o perioadă foarte timpurie au existat pe văile Tigrului şi Eufratului o serie de cetăţi-state. Mai târziu, câteva state s-au grupat laolaltă în câteva regate sumeriene. După prima perioadă a dominaţiei sumeriene a venit împărăţia acadiană, cu marii ei împăraţi semitici Sargon I şi Naram-Sin. Totuşi, semiţii aceştia au fost înlocuiţi de diferite popoare ca guţii, elamiţii şi sumerienii. La rândul lor ei au trebuit să facă loc semiţilor care au întemeiat Vechiul Imperiu Babilonian, care a înflorit pe timpul ultimilor patriarhi. Acest imperiu amorit, al cărui împărat de frunte a fost Hammurabi, a ajuns să cuprindă întreaga Mesopotamie şi să se întindă în Siria ca şi împărăţia acadiană a lui Sargon I. Mai târziu, Mesopotamia a fost cucerită de hurieni şi de kasiţi, iar Babilonia a devenit mai puţin importantă decât imperiile Hitit şi Egiptean. Apoi în Mesopotamia de Nord s-a ridicat o altă putere, imperiul asirian care din nou uneşte Mesopotamia şi Asia Apuseană până la Mediterană. După o perioadă de dominaţie asiriană, Babilonul a devenit din nou independent sub conducerea caldeeană şi a pus din nou mâna pe conducerea lumii. Nabopolasar (626 – 605 î.Hr.), a fost întemeietorul aşa-numitului Imperiu Caldeean sau Neo-Babilonian, care şi-a avut epoca de aur în zilele împăratului Nebucadneţar (605 – 562 î.Hr.), şi a durat până când Babilonul a căzut în mâna Mezilor şi Perşilor la 539 (vezi Vol. II, p. 92-94; Vol. III, p. 45-50).