Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 12:4


12:4 Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.

Ţine ascunse aceste cuvinte. Compară îndemnul asemănător cu privire la viziunea anterioară a lui Daniel (cap. 8,27). Instrucţiunea aceasta nu se aplică la întreaga carte a lui Daniel, deoarece o parte a soliei a fost înţeleasă şi a constituit o binecuvântare pentru credincioşi de-a lungul veacurilor. Se aplică, însă, la acea parte a profeţiei lui Daniel care se ocupa de zilele din urmă (AA 585; DA 234). Numai când se ajungea la timpul acesta se putea proclama o solie întemeiată pe împlinirea acestor profeţii (vezi GC 356). Compară cu ,,cărticica deschisă” din mâna îngerului din Apocalips 10,12 (vezi TM 115).

Citi. Sau ,,cutreiera”. Ebr. shut, un cuvânt care apare de 13 ori în Vechiul Testament (Numeri 11,8; 2Samuel 24,2-8; 2Cronici 16,9; Iov 1,7; 2,2; Ieremia 5,1; 49,3; Ezechiel 27,8.26; Daniel 12,4; Amos 8,12; Zaharia 4,10). În cele mai multe din aceste cazuri shut însemnează o mişcare fizică într

o parte şi alta.

Mulţi comentatori cred că shut este folosit aici într-un sens figurat şi descrie o cercetare zeloasă a paginilor Bibliei, cu rezultatul unei creşteri a cunoştinţei cu privire la profeţiile cărţii lui Daniel (vezi comentariul la ,,cunoştinţa va creşte”; comp. DA 234; GC 356). Alţii consideră că Daniel prezice aici o sporire a călătoriilor şi a mijloacelor de călătorie precum cea care a caracterizat ultimul secol.

LXX prezintă o exprimare cu totul deosebită: ,,Şi tu, Daniele, acoperă poruncile şi pecetluieşte cartea până la timpul sfârşitului, până când mulţi vor înnebuni şi pământul va fi umplut de nedreptate”. Versiunea Theodotion este mai aproape de cea masoretică: ,,Şi tu, Daniele, închide cuvintele şi sigilează cartea până la timpul sfârşitului: până ce mulţi sunt învăţaţi şi cunoştinţa sporeşte.”

Cunoştinţa va creşte. Partea aceasta poate fi considerată urmarea logică a celei precedente: Când se deschide la vremea sfârşitului cartea sigilată, cunoştinţa cu privire la adevărurile cuprinse în profeţiile acestea va creşte (vezi PK 547; compară Apocalips 10,1.2). La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea s-a trezit un nou interes faţă de profeţiile din Daniel şi Apocalips în locuri aflate la distanţă unele de altele pe faţa pământului. Studierea acestor profeţii a dus la o credinţă larg răspândită că a doua venire a Domnului Hristos era aproape. Numeroşi comentatori din Anglia, Joseph Wolff în Orientul Mijlociu, Manuel Lacunza în America de Sud, şi William Miller în Statele Unite, împreună cu o armată întreagă de alţi cercetători ai profeţiilor, au declarat, pe baza studiilor făcute de ei în profeţiile lui Daniel, că a doua venire era aproape. Astăzi convingerea aceasta a devenit forţa motrice a unei mişcări mondiale.

Profeţia aceasta a mai fost interpretată şi ca arătând spre uimitoarele progrese ale ştiinţei şi ale cunoaşterii în general în ultimul secol şi jumătate, progrese care au făcut posibilă o larg răspândită proclamare a soliei acestor profeţii.