Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Daniel

Daniel 11:36


11:36 Împăratul va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii, şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.

Împăratul. Printre comentatorii adventişti au fost în general susţinute două concepţii cu privire la versetele 36-39. O interpretare identifică puterea descrisă aici ca fiind Franţa revoluţionară din anul 1789 şi din anii următori. Cealaltă concepţie susţine că puterea descrisă aici este aceeaşi putere apostată, persecutoare, descrisă în versetele precedente.

Aceia care înţeleg că ,,împăratul” se referă la puterea Franţei în timpul revoluţiei, scot în evidenţă că puterea introdusă aici trebuia să fie una nouă, deoarece apare îndată după menţionarea ,,timpului sfârşitului” şi deoarece, probabil, trebuie să îndeplinească anumite specificaţii care n-au fost făcute cu privire la puterea descrisă în versetele anterioare, în special când dictatura ei se va manifesta în direcţia ateismului. Fireşte, este un fapt care ţine de cunoştinţele istorice obişnuite că filozofia care a călăuzit Revoluţia Franceză a fost nu numai anticlericală dar şi atee, şi că filozofia aceasta a avut efecte pe termen lung asupra cugetării secolului al XIX-lea şi al XX-lea. Mai mult, că revoluţia şi rezultatele ei marchează sfârşitul perioadei profetice de 1260 de ani.

Aceia care cred că ,,împăratul” din acest verset este puterea descrisă în v. 32, ne îndreaptă atenţia la faptul că în limba ebraică articolul hotărât precede cuvântul ,,împărat”. Aceasta ar părea să implice că împăratul de aici a mai fost amintit anterior. Ei susţin că referirea la ,,vremea sfârşitului” din v. 35 poate să arate spre înainte şi nu indică în mod necesar că versetele 36-39 trebuie să fie aşezate exclusiv după începutul acelui timp la 1798 (vezi comentariul la v. 35), mai ales că abia începând cu v. 40 există un eveniment cu privire la care se spune în mod specific că se petrece ,,la vremea sfârşitului”. Ei înţeleg că descrierea puterii din versetele 36-39 indică nu ateismul, ci mai degrabă o încercare de a submina orice altă putere religioasă. Toţi aceia care susţin concepţia aceasta atrag atenţia la paralelismul cap. 2; 7; 8-9. Ei trag concluzia că se poate aştepta de la cap. 11 să prezinte aceeaşi paralelă, şi că se ocupă de apogeul aceleiaşi puteri apostate descrise în celelalte profeţii ale cărţii lui Daniel.

Se vor slăvi. Conform concepţiei că aici este descrisă Franţa, cuvintele acestea sunt considerate ca descriind excesele ateismului la care s-au dedat unii dintre conducătorii mai radicali ai Revoluţiei. Ca un exemplu al acestui lucru, la 26 noiembrie 1793, Comuna, sau corpul conducător al oraşului Paris a luat hotărârea oficială de a desfiinţa orice religie în capitala Franţei. Deşi hotărârea aceasta a fost anulată de Adunarea Naţională după câteva zile, ea ilustrează, totuşi, influenţa la care ajunsese ateismul în timpul perioadei respective.

Aceia care consideră că versetul acesta se aplică la marea putere apostată a istoriei creştine, consideră pasajul acesta paralel cu Daniel 8,11.25; 2Tesaloniceni 2,4; Apocalips 13,2.6; 18,7. Ei văd prezicerea acestui verset împlinindu-se în pretenţia papală că papa este viceregele (vicarul) Domnului Hristos pe pământ, în puterea pretinsă pentru preoţie, şi în ,,puterea cheilor” – pretinsa autoritate de a deschide şi a închide cerul înaintea oamenilor.

Va spune lucruri ne mai auzite. Conform concepţiei că Franţa este subiectul considerat, propoziţia aceasta se referă la cuvintele semeţe ale revoluţionarilor care au desfiinţat orice religie şi au introdus cultul Zeiţei Raţiunii. Când mai târziu s-a introdus cultul Fiinţei Supreme reacţionarii au arătat cu claritate că aceasta nu trebuia identificată cu Dumnezeul religiei creştine.

Cu privire la împlinirea pasajului acestuia potrivit concepţiei că papalitatea este avută în vedere aici, vezi comentariul la cap. 7,11.25; comp. 2Tesaloniceni 2,4; Apocalips 13,5-6.