11:31 Nişte oşti trimise de el, vor veni şi vor spurca sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată, şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul.
Vor veni. Sau ,,vor sta”. Adică ,,se vor ridica”.
Trimise de el. Ebr. mimmenu, ,,din el”. Cuvântul acesta determină subiectul şi nu verbul propoziţiei: ,,Armate (forţe) din el se vor ridica”; adică, forţe, aparţinând acestei puteri (vezi cele scrise la ,,Sfântul Locaş”), se vor ridica ca să îndeplinească lucrarea de profanare descrisă aici.
Spurcarea. Ebr. chalal, ,,a profana”. Deşi traducerea ,,spurca” implică ideea de necurăţie, cuvântul ebraic arată, însă, mai degrabă că ceva sacru a fost pus pe treapta celor de rând. Astfel cuvântul se foloseşte cu privire la profanarea unei pietre de altar prin atingerea ei cu o unealtă (Exod 20,25), şi a profanării Sabatului (Exod 31,13). El mai descrie şi faptele acelora care au profanat Numele lui Dumnezeu prin sacrificarea copiilor lor unui zeu păgân (Levitic 20,3). Pentru un comentariu la această practică revoltătoare, vezi comentariul la Levitic 18,21.
Sfântul Locaş, cetăţuia. Cuvintele sunt în apoziţie. Unii le înţeleg ca aplicându-se la cetatea Romei, reşedinţa puterii din lumea antică, şi în felul acesta, fiind ,,sanctuarul puterii”. În acord cu aceasta, sunt prezise atacurile puterilor barbare.
Alţii cred că aici este vorba de sanctuarul ceresc. Ebr. ma’oz, tradus aici prin ,,cetăţuia” (întăritura), vine de la verbul ‘azaz, ,,a fi tare”, şi este folosit de repetate ori în capitolul acesta (v. 7, 10, 19, 38, 39) deşi nu este tradus uniform.
Sanctuarul pământesc din Ierusalim era înconjurat de întărituri. Sanctuarul ceresc, unde Domnul Hristos Îşi oferă sângele Său în favoarea păcătoşilor, este cel mai de frunte loc de refugiu. Conform acestor lucruri, pasajul acesta a fost înţeles ca descriind acţiunea marii puteri apostate din istoria creştină care a aşezat o jertfă şi un cult false în locul adevăratei jertfe şi al adevăratului cult al Domnului Hristos ca Mare Preot în sanctuarul ceresc.
Jertfa necurmată. Vezi comentariul la cap. 8,11.
Urâciunea pustiitorului. Aici este înfăţişată lucrarea papalităţii. Aceasta este prima dată când apare în cartea lui Daniel expresia aceasta, deşi cuvinte asemănătoare apar în propoziţia ,,pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte” (cap. 9,27). În LXX propoziţia aceasta este tradusă astfel: ,,pe templu urâciunea pustiirilor”. Cuvintele Domnului Hristos cu privire la ,,urâciunea pustiirii” (Matei 24,15) pot fi considerate ca aplicându-se în special la această primă referire din Daniel 9,27 decât la Daniel 11,31. Vorbind despre iminenta distrugere a Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 d.Hr., Isus a identificat oştirile romane care împresurau cetatea ca fiind ,,urâciunea pustiirii de care a vorbit proorocul Daniel” (Matei 24,15; comp. Luca 21,20).
Având în vedere faptul că Daniel 9,27 este o parte a explicaţiei dată de înger la Daniel 8,11-13, concluzia naturală este că Daniel 8,11-13 este o profeţie combinată (asemănătoare cu cea din Matei 24; vezi DA 628) care se aplică atât la distrugerea Templului şi Ierusalimului de către romani, cât şi la lucrarea papalităţii în veacurile creştine.
Ar trebui să se mai observe că întrucât referirea clară a Domnului Hristos la lucrarea ,,urâciunii pustiirii” ca fiind încă în viitor faţă de timpul Său aceasta dă asigurarea că Antioh Epifanul nu împlinea detaliile profeţiei. Vezi şi comentariul la Daniel 8,25.