10:2 În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale.
Jale. Daniel nu arată cu precizie cauza jalei, dar s-ar putea găsi o indicaţie a acesteia în evenimentele care aveau loc printre iudeii din Palestina în vremea aceea. Fără îndoială că o criză serioasă a determinat jalea de trei săptămâni a lui Daniel. Probabil că s-a petrecut pe vremea când samaritenii se ridicau cu împotrivire contra iudeilor care se întorseseră de curând din exil sub Zorobabel (Ezra 4,1-5; vezi PK 571; 572). Dacă evenimentele acestui capitol au avut loc înainte sau după ce iudeii puseseră de fapt piatra de temelie (Ezra 3,8-10) a templului depinde de diferitele interpretări ale cronologiei acestei perioade (vezi Vol. III, p. 97), şi de posibilitatea ca Daniel să fi întrebuinţat o socotire diferită în Babilonia de aceea a iudeilor din Palestina în acea perioadă de tranziţie. Vremea de jale a lui Daniel pare să fi fost contemporană cu ameninţarea serioasă ca decretul lui Cir să nu poată fi aplicat în cele din urmă datorită rapoartelor mincinoase trimise de samariteni la curtea Persiei, într-o încercare de a opri lucrările de construcţie. Faptul plin de însemnătate că în decursul acestor trei săptămâni îngerul se străduia să-l influenţeze pe Cir (v. 12 şi 13) arată că era în cumpănă o hotărâre de însemnătate vitală din partea împăratului. În timp ce se ruga pentru mai multa lumină cu privire la subiectele încă nelămurite pe deplin din viziunile anterioare, profetul s-a angajat fără îndoială într-o nouă perioadă de rugăciuni intense (vezi cap. 9,3-19) pentru ca lucrarea vrăjmaşului să poată fi înfrântă şi pentru ca făgăduinţele de restaurare date de Dumnezeu să se poată împlini faţă de poporul Său ales.