2:17 care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.
Care sunt umbra. [,,Care sunt o umbră”, KJV]. Expresia aceasta reprezintă cheia pentru înţelegerea versetului 17. Toate lucrurile amintite de apostol în versetul 16 sunt ,,umbre”, sau tipuri, simbolizând realitatea care este în Hristos. O umbră nu are substanţă, ci este cauzată de ceva care are substanţă. Compară folosirea cuvântului ,,umbră” în Evrei 8,5 şi 10,1. Ceremoniile iudaice erau umbre ale realităţilor cereşti. Viaţa, lucrarea şi Împărăţia lui Hristos sunt realitatea. Portretizarea acestora în legea ceremonială era doar o umbră.
Cu privire la pasajul acesta Albert Barnes, comentator prezbiterian, declară pe bună dreptate:
,,Nu există în pasajul acesta nici o dovadă că el [Pavel] ar învăţa că nu trebuie păzită nici o zi sfântă, căci nu există nici cel mai slab motiv pentru a crede că el intenţiona să spună că una din cele zece porunci încetase să fie obligatorie pentru omenire. … El avea ochiul aţintit la marele număr de zile care erau considerate de evrei sărbători, ca parte din sistemul lor ceremonial, şi nu din legea morală sau din cele zece porunci. Despre nici o parte din legea morală – despre nici una din cele zece porunci – nu se putea spune că era ‘o umbră a lucrurilor viitoare.’ Aceste porunci, din punct de vedere al legii morale, au aplicaţie perpetuă şi universală.”
Trupul este al lui Hristos. În contrast cu umbra, Isus este realitatea. Spre El arată orice tip şi în El se împlineşte fiecare simbol. Aflându-L pe El, creştinii întorc spatele sistemului alcătuit din tipuri şi umbre, umblând acum în plinătatea Prezenţei Divine.
În aceste versete Pavel doboară cu totul temelia învăţătorilor iudaizanţi mincinoşi. Ei susţineau întoarcerea la cerinţele ceremoniale iudaice. Apostolul întâmpină argumentele lor susţinând că acum, când Hristos, realitatea, a venit, umbrele şi-au încheiat funcţia. Prin toată această argumentaţie Pavel nu minimalizează deloc cerinţele Decalogului sau ale Sabatului zilei a şaptea. Legea morală este veşnică şi desăvârşită (vezi comentariul de la Romani 14,1; Efeseni 2,15).